Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Obama vrea să blindeze estul Europei. Buget mărit de patru ori

armata sua convoi

Preşedintele Obama plănuieşte să crească substanţial prezenţa militară (armamemt greu, vehicule blindate şi alte echipamente) în ţările NATO din estul Europei, mişcare menită să descurajeze Rusia cu privire la viitoare agresiuni în regiune, scrie cotidianul american The New York Times, în pagina electronică.

Casa Albă plănuieşte să plătească pentru echipamentele militare şi armamentul suplimentar cu un buget de 3,4 miliarde de dolari din bugetul militar pentru Europa în 2017, potrivit unor oficiali citaţi de publicaţia americană. Este vorba despre o creştere de patru ori a actualului buget de 789 de milioane. Armamentul şi echipamentale vor fi folosite de forţele americane şi NATO, asigurând capacitatea forţelor aliate de a purta o luptă în regiune în orice moment.

Oficiali ai administraţiei de la Casa Albă au declarat că forţele NATO suplimentare au menirea de a transmite un semnal preşedintelui rus Vladimir Putin, în sensul că Occidentul rămâne precaut cu privire la mutările sale în regiune. "Acesta nu este un răspuns la ceva ce s-a întâmplat zilele trecute. Acesta este un răspuns pe termen lung la un climat de securitate schimbat în Europa. Este  nouă situaţie, în care Rusia a devenit un actor mai dificil", a declarat un oficial.

Nu este clar cum va reacţiona Rusia la prezenţa militară sporită pe flancul estic al NATO. De la semnarea armistiţiului din estul Ucrainei, Putin a încercat să reducă tensiunile cu Occidentul. Guvernul rus vrea ca SUA şi UE să retragă sancţiunile economice, ceea ce sugerează că tensiunile militare nu vor escalada.

Analiştii independenţi au fost surprinşi de creşterea masivă a bugetului militar pentru Europa, care este parte dintr-un buget total de 580 de miliarde de dolari solicitat pentru Pentagon.

Obama urmează să solicite Congresului şi o majorare cu 35% (7 miliarde de dolari) a bugetului pentru lupta împotriva Statului Islamic.

Unii analişti sunt de părere că majorarea bugetului pentru Europa de est şi sporirea prezenţei militare va irita Rusia. Printre ţările în care urmează să fie mutate echipamentele şi personal militar se numără Ungaria, România şi ţările baltice, mai spun oficiali de la Pentagon, citaţi de New York Times.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.