Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Obligarea cadrelor medicale să se vaccineze sau să se testeze periodic va genera probleme, spune managerul SJU Covasna

smartradio.ro
covid vaccin medic

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Sfântu Gheorghe, Andras Nagy Robert, consideră că obligarea cadrelor medicale să se vaccineze anti-COVID-19 sau să se testeze periodic pe bani proprii ar putea genera probleme în sistemul sanitar.

Acesta a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că dacă o parte dintre angajaţi vor refuza să facă acest lucru şi nu vor mai veni la muncă, atunci spitalele nu vor mai putea face faţă, fiind greu de găsit alţi specialişti care să îi înlocuiască, potrivit agerpres.ro.

"Ţările europene vecine, marile puteri deja au ridicat această problemă - obligativitatea vaccinării cadrelor medicale. Este un subiect sensibil, delicat. Pe de o parte, discutăm că nu este obligatorie vaccinarea, pe de altă parte discutăm că dacă eşti medic, eşti asistentă, dacă lucrezi în sistemul sanitar - mă întreb, instalatorul va fi obligată la vaccinare? o întrebare retorică, dacă îmi permiteţi în sens de glumă, va trebui să fii obligat sau numai cei care au contact cu pacienţii? (...) În ce priveşte obligativitatea vaccinării, respectiv, dacă nu te-ai vaccinat trebuie să plăteşti testul, în momentul de faţă sunt doar nişte declaraţii de presă în ţara noastră, dar sensibilitatea subiectului este la fel de mare, pentru că (...) într-un spital cum este al nostru, cu 145 de angajaţi (...) dacă 50 de persoane o să spună că 'de mâine eu nu o să vin', atunci suntem într-o problemă. Dacă într-o clinică cu 2.000 de angajaţi, 200 o să spună că 'eu de mâine nu mai vin, şefu, gata, şi nu mă testez', iarăşi e o problemă (...) Şi forţarea aceasta eu nu o văd bine (...) Să testezi pe cheltuiala ta - şi acest lucru este sensibil, iar recomandările INS-ului sunt să te testezi la o săptămână. Nu prea e în regulă, în condiţiile în care am dat liber la vacanţe în străinătate, în condiţiile în care am dat liber la restaurante, atunci de ce personalul medical trebuie să fie supus unor astfel de tratamente?! Nu văd că e corect", a declarat Andras Nagy Robert.

Acesta a adăugat că spitalul pe care îl conduce se confruntă şi în prezent cu un deficit de cadre medicale şi au fost situaţii în care instituţia a publicat chiar şi de cinci ori un anunţ de recrutare până a reuşit să angajeze un specialist pe postul scos la concurs.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.