Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ȘOCANT O cântăreață și prezentatoare tv a murit la doar 23 de ani

cantareata

O îndrăgită cântăreaţă şi prezentatoare tv de la noi a sfârşit tragic, în urma unui teribil accident de maşină, care s-a produs vineri noaptea, 17 aprilie, pe DN 79. Artista Paula Raţ (23 de ani) a murit într-un accident rutier, iar iubitul ei şi părinţii acestuia au fost internaţi în stare gravă!

Cântăreaţa Paula Raţ a decedat, iar iubitul ei şi părinţii acestuia au fost transportaţi în stare gravă la spital, în urma unui accident grav de circulaţie produs pe Drumul Naţional 79, la intrarea în localitatea bihoreană Avram Iancu, potrivit voceatransilvaniei.ro.

Fiica fostului preşedinte al clubului de fotbal Olimpia Satu Mare, Paula David Raţ, era o cunoscută artistă şi realizatoare TV din Satu Mare.

content-image

Accidentul s-a petrecut vineri noaptea, în jurul orei 22.30. Cei patru mergeau la Arad, la un botez. La ieşirea din comuna Avram Iancu, judeţul Bihor, iubitul Paulei, cel care conducea autoturismul nu a adaptat viteza, astfel că, în condiţii de carosabil umed, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens. Maşina s-a izbit de un TIR care venea din sens opus. Impactul a fost fatal pentru Paula Raţ.

„Accidentul s-a petrecut vineri seara, în jurul orei 22.30, pe DN 79, la intrarea în localitatea bihoreană Avram Iancu. Un tânăr de 22 de ani, din Satu-Mare, în timp ce conducea un autoturism Opel Astra, din cauza neadaptării vitezei, la întâlnirea alveolei mediene de calmare a traficului, în condiţii de carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare”, a declarat subcomisar Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Autoturismul a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 42 de ani.

„În accidentul rutier, o tânără de 23 de ani, din comuna Păuleşti, judeţul Satul Mare, pasager în autoturism, a suferit leziuni care i-au provocat decesul. Conducătorul autoturismului cât şi alte două persoane pasagere, de 52 respectiv 54 de ani au suferit multiple leziuni, fiind transportate la spital. Poliţiştii continuă cercetările în cauză", a precizat Alina Dinu. Din fericire, starea celor trei persoane este stabilă, momentan.

Potrivit medicului anestezist Carmen Pantiş, mama artistei a suferit polifracturi, fractură de bazin, claviculă şi stern, băiatul are traumatism cerebral cu edem cerebral şi fractură de bazin, iar tatăl a suferit traumatism toraco-abdominal sever, ruptură de splină, fiind operat în cursul nopţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.