Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OFICIAL DNA anunță ce a comis Elena Udrea

elena udrea

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracțiuni) şi fals în declaraţii de avere

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 28.10.2014, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, iar ulterior arestarea preventivă a inculpatului Cocoș Dorin (fostul soț al suspectei UDREA ELENA GABRIELA), pentru infracţiunile de trafic de influență și spălare de bani.

În sarcina inculpatului Cocoș Dorin s-a reținut că, în anul 2009, în baza înţelegerii prealabile cu inculpaţii Gheorghe Ştefan şi Sandu Gabriel, a pretins de la două persoane suma de 9.000.000 de euro pentru el, suma de 3.996.360 euro pentru Gheorghe Ştefan, suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul Gabriel Sandu, toate acestea pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern şi respectiv din cadrul ministerelor implicate – MCSI, Ministerul de Finanţe, în scopul de a asigura firmelor susţinute de un om de afaceri adjudecarea contractului de licenţiere Microsoft din anul 2009. Inculpatul Cocoș Dorin a primit de la omul de afaceri, prin intermediar, suma de 9.000.000 USD.

Sumele de bani au fost transferate din contul D-CON.NET (liderul asocierii de firme favorizate la adjudecarea contractului), în mod succesiv, în conturile altor firme, ajungând în cele din urmă la Cocoș Dorin. La baza plăţilor au stat contracte comerciale ce atestă operaţiuni comerciale fictive şi care au avut rolul de a disimula provenienţa şi circuitul sumelor de bani.

Contrar dispoziţiilor legale, în declaraţiile de avere din anul 2010, nu apar menţiuni cu privire la împrumuturile primite de SC Euro Hotels International Co SRL de la persoana fizică Dorin Cocoş, deşi Udrea Elena declară încasarea de dividende de la această societate.

Având în vedere obligaţia legală de a-şi declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriel a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică, se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora.

Potrivit art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 656/2001, dobândirea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, constituie infracţiunea de spălare a banilor.

Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă că inculpatul Cocoş Dorin a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni fiind utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor. De asemenea, există acte (contracte de împrumut, chitanţe, contracte de vânzare – cumpărare imobile) şi declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014, din care rezultă că suspecta Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut pe care l-ar fi luat de la unul din cei doi mituitori.

Suspectei Udrea Elena Gabriela i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.