Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Oficialilor ucraineni li s-a interzis să critice public guvernul

news.com.au
protest ucraina

Oficialilor guvernamentali ucraineni li s-a interzis să critice public activitatea altor responsabili sau a instituţiilor statului, măsură luată după ce imaginea executivului de la Kiev a fost serios afectată de recentele dezvăluiri privind progresele lente în combaterea corupţiei, transmite marţi agenţia Reuters.

Decizia a stârnit deja proteste din partea unor funcţionari, care consideră că ea intră în contradicţie cu angajamentele reformiste asumate în faţa Occidentului şi este o lovitură dată libertăţii de exprimare. Conform unui decret publicat pe site-ul guvernului, această regulă a 'loialităţii' este doar una dintre măsurile cuprinse într-un cod de etică pe care funcţionarii publici trebuie să-l respecte, în caz contrar riscând sancţiuni disciplinare. 'Guvernul a decis să introducă standarde de conduită etică pentru funcţionarii publici, astfel încât să fie restabilită încrederea în oficiali şi în instituţiile statului', se arată în decret, aşa cum este redat de agenţia Reuters. Angajaţii guvernului trebuie 'să evite orice critici publice faţă de oficiali şi instituţiile statului', a dispus executivul de la Kiev în codul de conduită ce mai cuprinde reguli privind transparenţa şi integritatea.

Decizia a fost luată după ce fostul ministru economiei care a demisionat luna trecută, Aivaras Abromavicius, a dezvăluit practici ce sugerează că lupta împotriva corupţiei este departe de a da rezultate. Tot luna trecută, preşedintele Petro Poroşenko a cerut demisia premierului Arseni Iaţeniuk şi pe cea a procurorului general, Viktor Şokin, ambii criticaţi intens pentru întârzierile în aplicarea reformelor şi pentru măsurile insuficiente de combatere a corupţiei. Procurorul general şi-a dat demisia, dar Iaţeniuk a supravieţuit unei moţiuni de cenzură. Totuşi, viitorul guvernului său este incert, în condiţiile în care coaliţia sa pare compromisă, iar criza economică provocată de conflictul armat din estul separatist prorus se amplifică. În plus, Fondul Monetar Internaţional a blocat noile tranşe de împrumut pentru că nu are încredere în capacitatea actualului executiv de a implementa reformele promise, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.