Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OMUL-CHEIE din Dosarul retrocedărilor este audiat la DNA

DNA

La DNA Braşov continuă audierile în Dosarul retrocedărilor. După audierea lui Andrei Hrebenciuc, care a fost reţinut pentru 24 de ore, procurorii îl audiază la această oră pe omul de afaceri Paltin Gheorghe Sturdza. Acesta este chiar "cumpărătorul de influenţă", moştenitorul care a revendicat terenurile.

Detaliile dosarului:

În cursul anului 2012, deputatul Ion Adam le-a solicitat judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să admită o cale extraordinară de atac, în favoarea lui Gheorghe Sturdza Paltin, naşul de cununie al deputatului. În 17 aprilie 2012, cei doi judecători au pronunţat hotărârea judecătorească prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 de hectare teren forestier şi 50 de hectare de teren agricol în judeţul Bacău.

Procurorii susţin că decizia în favoarea lui Paltin Gheorghe Sturdza a fost "în contradicţie evidentă cu principiile de drept, cu starea de fapt reală şi cu practica anterioară a aceloraşi judecători şi a tuturor celorlalte instanţe care soluţionaseră cauza", iar prin aceasta s-a produs Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.

"Soluţia a fost dispusă în condiţiile în care moştenitorul nu se încadra în gradul de rudenie prevăzut de lege faţă de proprietarul deposedat şi nu depusese cerere la Comisia locală de fond funciar pentru întreaga suprafaţă; pe parcursul judecăţii îşi modificase cererea şi solicita numai restituirea dreptului asupra a 23.000 de hectare; pe o parte din terenurile revendicate fusese deja reconstituit dreptul de proprietate faţă de câteva sute de proprietari. Judecătorii au admis, în faza recursului, revizuirea unei hotărâri anterioare irevocabile prin care fusese respinsă cererea reclamantului, invocând apariţia unor înscrisuri noi pe care reclamantul a omis să le solicite cu prilejul primei judecăţi, deşi acestea nu aveau valoare determinantă raportat la obiectul cauzei", a precizat DNA.

Imediat după decizia Tribunalului Covasna, Ioan Adam, împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu şi Viorel Hrebenciuc, "a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată", au mai arătat procurorii.

Ioan Adam şi Paltin Gheorghe Sturdza le-ar fi promis lui Călugăr, Varga, Dan Costin Bengescu şi Viorel Hrebenciuc bani sau alte foloase, iar aceştia din urmă ar fi promis că vor determina funcţionarii publici de la mai multe instituţii, printre care Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri.

"În acest scop, în luna aprilie 2013, la iniţiativa lui Adam Ioan, Sturdza Paltin Gheorghe a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a întregii suprafeţe de teren forestier (43.277 ha) cu inculpatul Bengescu Dan Costin, precum şi un contract de mandat, prin care cumpărătorul se angaja să facă toate demersurile necesare în vederea punerii în posesie şi obţinerii titlului de proprietate. Preţul tranzacţiei a fost de 2.500 euro/hectar, de aproximativ 3 ori mai mic decât valoarea de piaţă, întrucât contractul masca în cuprinsul său şi cumpărarea de influenţă de la autorităţile din judeţul Bacău", au mai arătat procurorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.