Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU trimite o misiune în Irak

Iraq



Consiliul ONU pentru Drepturile Omului 'condamnă în cei mai duri termeni posibili încălcările sistematice şi abuzurile' împotriva drepturilor internaţionale ale omului şi regulilor de război, adăugând că aceste acţiuni 'pot reprezenta crime de război şi crime împotriva umanităţii'.

Forumul a adoptat o rezoluţie prezentată de Franţa şi Irak, însă delegaţia Africii de Sud a afirmat că doreşte să se distanţeze de acest text căruia, în opinia sa, îi lipseşte echilibrul.

'ONU speră că cei 11 anchetatori ai săi vor fi pe teren în câteva săptămâni', a declarat un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, Rupert Colville.

Cei 47 de membri ai Consiliului au cerut judecarea celor responsabili pentru presupuse crime, sclavie, violuri şi răpiri în rândul grupurilor minoritare, precum şi pentru execuţii în masă ale soldaţilor şi membrilor clerului. Ei au cerut totodată guvernului irakian să respecte drepturile omului în lupta împotriva Statului Islamic şi să promoveze libertatea religioasă în
ţară.

sursa:agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.