Opțiunile lui Dacian Cioloș

Dacian Cioloș este, în continuare, creditat în sondaje cu o cotă destul de mare. El reprezintă pentru o parte din electorat o alternativă. În perioada în care a condus Guvernul României a reușit să își creeze câteva atribute pozitive de imagine. În percepția unui segment important de electorat, el este văzut ca un om onest, un profesionist, un bun administrator.

Cioloș a încercat tot timpul să joace cartea „tehnocratului” și a stat departe de zona politicului. Acest joc a funcționat cât timp a fost la guvernare și putea face lucruri concrete. După terminarea alegerilor, fostul premier a plecat de la guvernare și și-a fondat un ONG, România 100.

Am văzut cu toții cum a evoluat România 100. A anunțat că se lansează și a făcut asta de câteva ori. Nu putem să remarcăm ceva deosebit. Câteva comunicate de presă, câteva postări pe Facebook și cam atât.

Ce opțiuni are Cioloș?

Dacă Dacian Cioloș va dori să mai conteze, să mai aibă un cuvânt de spus, atunci trebuie să facă o alegere destul de repede. Chiar și publicul său s-a săturat de lansări și relansări. Așadar, să trecem în revistă opțiunile pe care le-ar avea Cioloș ca să reintre în arenă:

1) Transformarea România 100 din ONG în partid

Această variantă cred că pare cea mai atractivă pentru o parte din publicul său, în special, pentru publicul de tip „protestatar”, acei oameni care au demonstrat de-a lungul timpului împotriva demersurilor făcute de PSD.

Doar că, în opinia mea, această variantă este și cea mai proastă. Înființarea unui partid politic înseamnă: bani, rețele, management specific de partid, timp. Cioloș nu beneficiază cam de nimic, nici de bani nici de timp. Nu are în jurul său oameni care au mai gestionat un partid și îi va fi extrem de greu să construiască un vehicul politic. Poate mulți ar spune: sunt destui oameni care își doresc un partid și ar veni să ajute. Doar că, un partid nu înseamnă muncă part-time și nici voluntariat ocazional. Am văzut de-a lungul timpului, formațiuni care au murit încă din fașă, deși au angrenat oameni de bună calitate, profesioniști în domeniul lor, dar care nu au putut să înțeleagă munca de partid și, în special, disciplina unei formațiuni politice. Aici, avem ca exemplu M10. Poate și primul partid în jurul căruia venea o parte din publicul protestatar.

Citiți și: Resursele lui Dacian Cioloș și ale România 100

În ultimii ani, au apărut o serie de partide politice noi: PPDD, Noua Republică, M10, USR și Mișcarea Populară. Până la urmă, PPDD, dintre toate partidele înființate după 2008, a fost cel mai reușit. Acesta a obținut după cum urmează:

la alegerile locale din 2012, pe listele PPDD au fost aleși 31 de primari, 3.126 de consilieri locali și 134 de consilieri județeni

la alegerile parlamentare din 2012, au fost aleși 21 de senatori și 47 de deputați din partea PPDD.

Chiar dacă partidul a rezistat doar un ciclu parlamentar, în alegeri a reușit să obțină un scor foarte bun.

USR a reușit să obțină 30 de deputați și 13 senatori. Desigur, aici vorbim despre două electorate total diferite, dar, acesta cred că este un argument care chiar poate susține varianta ca Cioloș să nu mai înființeze un vehicul nou.

Vedem, așadar, că mai toate proiectele politice noi au avut parte de un scor modest 5-15% sau au fost proiecte care au luat sfârșit.

2) Asocierea cu USR

USR a fost o opțiune. Din păcate, Cioloș și Nicușor nu au reușit să cadă la pace, iar astăzi sunt într-o criză continuă. Deși sunt în opoziție, scorul lor a scăzut, în sondaje. Partidul în loc să se consolideze, să își creeze rețele, s-a măcinat. Am văzut cu toții Congresul pe care l-au avut și unde s-a ales noul președinte. USR nu are un lider care să tracteze partidul, iar tabăra pro-Cioloș este în minoritate în Consiliul Politic, forul suprem între congrese. Chiar dacă la acest moment fostul premier ar intra în USR, nu înseamnă că acest partid ar crește peste noapte. USR are nevoie de structuri, de management organizațional, de disciplină în interior, de leadership. Cioloș ar putea aduce un plus de vizibilitate și cam atât. Ar fi un vector de creștere, dar nu putem spune că are acea explozie necesară ca să ia un partid de 5% și să îl ducă în 30%, fără ajutorul structurilor din teritoriu.

3) Intrarea în PNL

Aceasta ar fi varianta care nu ar fi îmbrățișată cu prea multă simpatie de publicul său, dar care ar putea în timp să se dovedească cea mai bună.

Este adevărat că Cioloș nu este prea bine văzut de primarii liberali și chiar de o parte din conducere. Intrarea acestuia în partid ar fi, însă, un câștig real și pentru liberali și pentru Cioloș. Ipotetic vorbind, în acest moment, liberalii ar putea să îl preia pe Cioloș și să îi dea o funcție în cadrul formațiunii. El nu poate fi un pericol, la această oră, pentru Orban, acesta fiind ales într-un Congres cu peste 5.000 de membri.

Cioloș ar avea platforma de unde să comunice (România 100 este o platformă, dar nu se poate compara cu PNL), ar putea să își aducă expertiza sa de fost premier și să o pună în slujba liberalilor. Aceștia ar beneficia o dată de aportul imaginii lui Cioloș și nu în ultimul rând de limitarea potențialului USR. Chiar dacă Cioloș nu ar putea obține cu USR un scor de mai mult de 10 procente, acestea nu s-ar mai risipi și ar putea rămâne în coșul PNL.

(Evident, și partidul trebuie să îl lase să se exprime fără să îi impună să recite mereu punctajul de la centru.)

Cioloș poate să însemne pentru liberali și aducerea unui segment de electorat care altfel nu ar vota PNL. Cum ziceam, Cioloș aduce voturi, nu risipește voturi și asta înseamnă un câștig pentru orice partid.

Am văzut cu toții că Dacian Cioloș nu are talent de mare politician. Este, însă, un tehnocrat care poate administra bine un domeniu. El are nevoie de un partid, unde să poată să își prezinte soluțiile pentru o bună guvernare fără a fi nevoie să și gestioneze acel partid. Cioloș poate face politică, dar nu poate conduce un partid. Poate da mesaje corecte, dar nu poate produce „explozie”. El nu se numără printre cei care într-o campanie să se războiască și să intre în meciuri care se lasă cu „sânge pe pereți”. Ori, fără asta, nu poate câștiga. Indiferent de cât ne place să spunem „altfel de politică”, publicul de toate genurile va dori să vadă „războiul” dintre combatanți. Și așa va fi tot timpul.