Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Opinia lui Ion Iliescu față de situația de la Antena 3: Ce spune despre ANAF și Guvern

iliescu

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, are o opinie interesantă în ceea ce privește situația de la Antena 3. Trustul Intact a fost somat de ANAF să evacueze, până pe 20 februarie, sediile confiscate de stat în urma procesului în care Dan Voiculescu a fost condamnat, în august 2014, la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani.

Iliescu consideră că procedura ANAF semnifică, de fapt, ”un proces de limitare a unor drepturi și libertăți fundamentale, firești și normale într-o democrație”. Fostul președinte lansează un atac și la guvernul de tehnocrați condus de Dacian Cioloș, despre care spune că ”o țară al cărui guvern se revendică-și se legitimează-de la societatea civilă, ceea ce nu este doar un soi de ironie, ci și un non-sens”.

Citește și: Celebrul polițist Marian Godină, denunț pe Facebook: Cum vor șefii să-l pedepsească e revoltător

”Observ cu surprindere, alături de mulți dintre cetățenii României, un proces de limitare a unor drepturi și libertăți fundamentale, firești și normale într-o democrație. Acest proces este, indiferent de justificări, în totală contradicție cu prevederile Constituției României, ale Tratatelor fondatoare ale Uniunii Europene și ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

În anii care au trecut de la Revoluția din decembrie 1989, cu toate greutățile pe care le-am avut de trecut, libertatea de exprimare nu a fost pusă niciodată în pericol, pentru că a existat, la nivel național, un consens al tuturor forțelor politice, al societății civile, privitor la protecția acestui drept. Din păcate acest consens a fost erodat continuu după 2004, iar conflictele din politică și din societate s-au extins asupra presei.

Vezi și: Un fost ministru LAUDĂ evacuarea Antenelor: 'O binecuvântare divină asupra României'

Statul este garantul drepturilor și libertăților civile. Într-un mod inexplicabil, statul, prin instituțiile sale, decide să limiteze dreptul la liberă exprimare unui trust de presă, Intact, și televiziunilor sale. Este dreptul ANAF să-și exercite prerogativele. Dar în același timp este obligația sa să se comporte rațional, nu discreționar. Intervenția de ieri, din sediul televiziunii A3, a fost o demonstrație de forță, cu nimic justificată.

Asta se petrece într-o țară al cărui guvern se revendică-și se legitimează-de la societatea civilă, ceea ce nu este doar un soi de ironie, ci și un non-sens. Nu cred că limitarea libertăților fundamentale este scopul guvernului și al instituțiilor sale. Ne aflăm într-un moment extrem de periculos pentru viitorul democrației românești.

Vezi şi: Antena 3 și Antena 1 sunt EVACUATE de ANAF! Mihai Gâdea: 'Noi de ce nu putem plăti chirie?'

Reacția clasei politice și a organizațiilor societății civile trebuie să fie fermă și fără echivoc. Se pot găsi găsi soluții în relația trustului de presă cu o instituție de presă, fără folosirea abuzivă a prerogativelor respectivei instituții. Cei care cred că teama este instrument de guvernare într-o democrație nu dovedesc decât faptul că gândirea, și practicile totalitare, sunt încă prezente în societatea românească.

Avem de ales: lăsăm lucrurile să degenereze, și ne întoarcem de unde am plecat, la totalitarism, sau ne apărăm drepturile și libertățile recâștigate cu sacrificii în decembrie 1989. Putem să lăsăm la o parte resentimentele și să fim solidari în apărarea democrației.”, e mesajul lui Ion Iliescu de pe propriul blog.

Vezi și: Mihai Gâdea, decizie RADICALĂ după ce ANAF a anunțat evacuarea: Îmi pare rău, de acum...

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.