Premium
Adevarul:
Cine urmăreşte atent presa rusă şi mai ales modul cum gestionează puterea de la Kremlin felul în care transmite mesajul său spre popor legat de intervenţia din Siria, poate observa un lucru destul de evident: maşinăria de propagandă a Kremlinului a încercat mereu să ascundă, să minimizeze legătura unor accidente/catastrofe şi războiul din Siria. De exemplu, felul în care Kremlinul a manipulat grosolan explozia avionului Airbus A321 de deasupra Egiptului (Peninsula Sinai), soldată cu moartea a 224 de persoane, precum şi catastrofa aviatică care a adus moartea faimosului cor militar Alexandrov. Kremlinul a încercat mereu să ascundă cauzele şi legăturile acestor catastrofe cu intervenţia din Siria.
Chiar şi în această nouă acţiune teroristă de la Petersburg, oraş în care se afla Putin în vizită în ziua exploziei, liderul rus începe primele declaraţii cu: „posibile motive tehnice”. Tendinţa discursului său este acela de a ascunde şi a nu recunoaşte pe faţă existenţa unui act terorist. Ce comunică Putin poporului: mai întîi ne plîngem morţii, facem zi de doliu, după care vine comisia să cerceteze şi să ne spună concluziile. Încă o comisie, încă o problemă îngropată.
De ce se teme Putin de atacuri teroriste? El nu se teme de atacurile teroriste, ci de efectele politice ale acestor atacuri. Efectele pot fi devastatoare. De ce? Pentru că, în anul 2015, Rusia sau, mai devreme, chiar Regimul Putin pierde unul dintre pilonii centrali ai puterii: Rusia bunăstării. Preţurile petrolului o iau în jos, începe embargoul economic total al occidentului şi Kremlinul începe să simtă cum e să trăieşti cu mult mai puţini bani. Populaţia încă cere bunăstare. Şi mai ales această bunăstare îmbuibată o cere elita îmburghezită şi obişnuită cu enorm de mulţi bani. Iar ea, ca să funcţioneze la parametri necesari puterii, trebuie să fie unsă bine cu un strat gros de bani. Iar aceşti bani sînt pe terminate. Şi Putin se teme mult mai mult de aceste elite „de rit nou”, care au devenit pe alocuri foarte puternice, decît de propriul popor. El ştie bine cum e construită verticala puterii de tip Putin. Verticala lui se sprijină pe ele, ele sînt scheletul puterii de la Kremlin. Însă preţul întreţinerii ei este imens. Şi el ştie că dacă devin flămînde sînt periculoase. Deci primul pilon a căzut: Rusia prosperă.
Acum e pe punctul de a cădea cel de al doilea pilon important: Rusia sigură şi stabilă. Cînd ai o explozie în al doilea oraş ca importanţă în care se află, întîmplător, şi Putin în vizită, este un mesaj foarte puternic. Rusia nu mai este sigură şi stabilă. Aventura siriană se întoarce ca un bumerang, loveşte şi spune: Putin nu vă mai poate garanta nici măcar siguranţa. Deci pică şi cel de-al doilea pilon al puterii: siguranţa.
Practic, ce avem acum e începutul sfîrşitului unui declin care a pornit de ceva vreme. Proiectul politic Putin s-a oprit. Însă asta nu înseamnă că s-a terminat. El poate continua încă mult aşa agonizînd, pentru că mai are ceva resurse. Însă e clar că nu mai are viitor. Sintem în anul 2017, la doar 100 de ani de la Revoluţia care nu mai poate să se repete. Deocamdată...
Dar pînă atunci e bine să trimitem solidaritatea şi compasiunea noastră victimelor de la Petersburg. Mîine s-ar putea să fim noi în locul lor.
contributors.ro:
Într-un scenariu ipotetic al cooptării USR la guvernare astăzi, programul asumat de Uniunea Salvați România nu ar fundamenta nicio decizie majoră sau politică publică în vreun domeniu. Afirm acest lucru fără malițiozitate, cu o undă de regret. La rece vorbind, Programul USR este o colecție de lozinci, fără priorități, fără obiective concrete, fără nimic din ceea ce ar trebui să conțină un program politic. El repetă, sub diverse forme, înțeleapta apoftegmă cu autor necunoscut „Să fie bine ca să nu fie rău!” pentru câteva domenii. Acest fapt este neliniștitor pentru vitalitatea pluralismului nostru politic. Ne dorim ca partidele să re-prezinte, respectiv să ofere o voce cât mai multor segmente sociale și grupuri. Ne dorim ca deciziile într-o democrație să fie luate în urma ciocnirii argumentelor. Din păcate, dinspre USR nu se aude decât o cacofonie de voci independente, fără să poată fi anticipată vreo poziție comună, indiferent de subiectul ales. În egală măsură, se percep tăcerile comune pe temele agendei publice, acele teme divizive care conferă identitate politică.
La alegerile parlamentare din 2016, câștigate zdrobitor de PSD, am asistat la ascensiunea pe locul trei al ierarhiei politice a unui partid nou-născut, construit pe scheletul Uniunea Salvați Bucureștiul, la rândul său, o organizație atipică. Fără o poziționare politică clară, fără candidați cu notorietate prea mare, Uniunea Salvați România a reușit performanța de a convinge un număr impresionant de votanți. Planul său de guvernare și ideologia asumată s-au lăsat îndelung așteptate, până aproape de data alegerilor. Apoi, lumea a început să-și pună întrebări. O fi de dreapta? O fi de stânga? Nimeni nu știe! Vectorul său major de comunicare, lupta împotriva corupției și pledoaria pentru integritate, a fost însă suficient pentru a convinge nișa sa de electorat.
Discuțiile despre ideologii politice nu iscă, în sfera noastră publică, un interes proporțional cu importanța subiectului. Fie subiectul ideologiei este relativizat, fie este judecat din prisma unui militantism păgubos. Ideologiile nu sunt nimic altceva decât planuri ale societății viitoare în care dorim să conviețuim, pornind de la asumarea unor valori și a unor priorități. Ele au o funcție descriptivă și una prescriptivă, respectiv înfățișează o stare de lucruri prezentă și oferă o viziune asupra viitorului unei societăți, pe termen mediu și lung. În linii mari, identitatea politică a unui partid exprimă răspunsuri la întrebări legate de valorile considerate fundamentale (libertate, dreptate, egalitate), rolul statului în economie, educație, sănătate și apărare, o perspectivă asupra relațiilor cu alte state sau organisme supranaționale.
În cazul USR, identitatea politică este amorfă, ezitantă, lipsită de adâncime și substanță.
Digi24:
În mod paradoxal, dezastruosul Brexit ar putea fi o şansă pentru România. Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, explică de ce şi ce anume am putea câştiga noi din cel mai complicat moment al Uniuniunii Europene: ieşirea unei ţări din grup.
"Vor fi efecte dintre cele mai nebănuite. De exemplu, Universitatea Oxford care trăieşte 80% din fonduri europene, se gândeşte să se transfere în Franţa. City of London se va duce probabil la Frankfurt, în cartierul băncilor. Emigranţii noştri, europenii de origine română care au lucrat şi ai trăit cu drepturi depline, pe hârtie, în Marea Britanie, într-o altă ţară europeană. Ce fac? Se întorc acasă? Condiţiile în care muncesc şi în care pot trăi - îşi prelungesc regimul de şedere și de muncă sau nu?
Marea Britanie mai joacă în securitatea comună, dacă pleacă din clubul acesta al UE, care nu avea o dimensiune de securitate vitală, pivotală, de securitate a valorilor democrației și prosperitatii, dar nu de securitate militară. Marea Britanie este una dintre puterile atomice ale lumii, este membru în Consiliul de Securitate al ONU și este un aliat de neînlocuit în relația cu SUA și cu europenii. În ce postură se va afla? Își păstrează rolul pivotal în NATO, ca una dintre cele trei mari puteri atomice în Alianța Nord-Atlantică? Sau se va reorienta? Până acum nu avem motive să credem că va renunța la acest rol.
Există și un efect colateral sau pervers, poate pozitiv. Pentru prima dată vom avea președinția Uniunii Europene în primul semestru al lui 2019, ianuarie-iunie 2019. Este terminarea perioadei de despărtie de Marea Britanie, în mod normal procesul acesta durează doi ani. Dacă lucrurile vor merge așa cum sunt programate, dar nu e sigur, atunci suntem cei care în calitate de președinte vom semna toate actele de despărțire, de divorț - sau certificatele de deces în raporturile Uniunii Europene cu Marea Britanie şi asta presupune un fel de competență suplimentară și răspundere suplimentară. Ne va asigura un profil de președinte al Uniunii Europene fără egal încă, pentru că vom fi primul președinte al Uniunii Europene care a prezidat despărțirea de un stat UE", a declarat Emil Hurezeanu.
Ziarul Financiar:
Scandalul politic, protestele şi incertitudinile fiscal-bugetare au urcat cursul şi randamentele la titluri de stat, însă dobânzile interbancare au rămas imune. Debitorii cu dobânzi legate de Robor şi Euribor au fost liniştiţi.
Moneda naţională şi randamentele la titlurile de stat s-au aflat sub presiune în primul trimestru din acest an, resimţind un şoc în special din cauza tensiunilor politice interne care au culminat cu proteste în stradă şi a incertitudinilor fiscal-bugetare. Însă, pe piaţa interbancară, dobânzile au rămas până acum relativ stabile.
Moneda naţională a pierdut teren în faţa euro, iar cursul de schimb leu/euro a urcat în luna martie nestingherit de BNR peste pragul de 4,56 lei/euro, până la maximul ultimilor aproape cinci ani, contrar tendinţei regionale. Ascensiunea cursului i-a făcut pe unii analişti să creadă că Banca Naţională înclină în favoarea mişcării mai sus a „intervalului de confort“ al cursului leu/euro, spre 4,6, având în vedere că în anii trecuţi, presiunile de depreciere au fost oprite de BNR de câteva ori atunci când cotaţia s-a apropiat de acest prag.
În opinia unor economişti, tendinţa de depreciere a leului a fost influenţată şi de iniţiativele populiste ale guvernului care riscă să ducă deficitul bugetar peste pragul de 3% din PIB, proiectul noii legi a salarizării bugetarilor menţinând pe agendă pericolul derapajelor fiscale.
Şi în raport cu francul elveţian leul s-a depreciat, cotaţia avansând peste nivelul de 4,25 lei/franc elveţian, în timp ce faţă de dolar moneda naţională s-a apreciat cu aproape 1%, până la 4,26 lei/dolar.
Evoluţia cursului rămâne în continuare un subiect extrem de sensibil pentru români având în vedere că în jur de jumătate din împrumuturile contractate de populaţie şi companii sunt în valută, majoritatea în euro. În aceste condiţii, episoadele de depreciere a leului au un efect psihologic puternic asupra românilor. Cea mai importantă consecinţă a deprecierii leului este îngreunarea poverii celor cu credite în euro sau franci, care devine tot mai greu de suportat la un palier de curs mai ridicat.
