Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Opoziţia din Venezuela cere medierea Vaticanului pentru rezolvarea crizei din ţară

dailymail.co.uk
papa francisc

Opoziţia venezueleană i-a solicitat miercuri Papei Francisc o mediere cu guvernul preşedintelui de stânga Nicolas Maduro, în contextul în care această ţară producătoare de petrol traversează o profundă criză economică şi politică, relatează AFP. "Facem apel la autoritatea voastră morală respectată astfel încât să ne luminaţi şi să contribuiţi la încurajarea discuţiilor între guvernul naţional şi alternativa democratică", potrivit unei scrisori înmânate nunţiului apostolic la Caracas, Aldo Giordano.

Opoziţia, reunită în cadrul coaliţiei Masa Unităţii Democratice (MUD, centru dreapta), a reamintit că Vaticanul este dispus să joace rolul de mediator. Vineri, purtătorul de cuvânt al preşedintelui ţării, Jorge Rodriguez, a făcut cunoscut că şi guvernul s-a adresat nunţiului apostolic în Venezuela pentru ca Vaticanul să participe la dialogul cu opoziţia. MUD a subliniat în scrisoarea sa că eventualele discuţii viitoare vor trebui să răspundă la "criza economică şi socială" şi "să accelereze aplicarea soluţiei electorale", referindu-se la consultarea populară pe care doreşte să o organizeze pentru a grăbi plecarea liderului socialist.

În mai, Papa Francisc, preocupat de situaţia din Venezuela, i-a trimis o scrisoare preşedintelui Nicolas Maduro. În 2014, cardinalul Pietro Parolin, numărul doi al Vaticanului şi fost nunţiu în Venezuela, a mai desfăşurat o mediere în numele Suveranului Pontif între Nicolas Maduro şi opoziţie. Venezuela, a cărei economie este devastată de prăbuşirea cursului petrolului, are în prezent cea mai mare rată a inflaţiei la nivel mondial, estimată de FMI la 720% pentru anul în curs, şi o penurie care afectează 80% din alimente şi medicamente, în lipsa dolarilor pentru a le importa.

Opoziţia, care a câştigat alegerile legislative la sfârşitul lui 2015, încearcă de mai multe luni să îi mobilizeze pe venezueleni, cu mai mult sau mai puţin succes, pentru a face presiuni asupra autorităţilor electorale şi a grăbi organizarea referendumului. Acest proces seamănă însă cu o adevărată cursă cu obstacole, a cărei ultimă etapă se va juca de la 26 la 28 octombrie, când MUD va trebui să strângă patru milioane de semnături pentru a avea în sfârşit dreptul de a convoca consultarea populară, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.