Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Oprea invită PNL la negocieri

oprea gabriel

UNPR a lansat în premieră o invitație la negocieri punctuale cu partidele parlamentare. Gabriel Oprea a declarat, joi, că partidul său colaborează cu PSD dar nu exclude să susțină în Parlament proiectele altor partide.

"În privința relației cu partidele parlamentare, UNPR își continuă parteneriatul în cadrul Alianţei de Centru-Stânga, încheiată până în anul 2020, cu PSD și cu Liviu Dragnea, pe care îl respectăm și care ne respectă ca parteneri. Evident, colaborăm în limitele și pe domeniile în care o astfel de relație răspunde obiectivelor comune pe care le au cele două partide. Față de PNL și față de celelalte partide, avem aceeași politică de deschidere spre dialog. Nu excludem susținerea unor proiecte inițiate de alte formațiuni, însă discuțiile se vor purta punctual, de la caz la caz", a declarat Gabriel Oprea într-o declarație de presă la sediul partidului.

Ce a mai anunțat Oprea:

Gabriel Oprea către Ponta: Fundația mea este UNPR

Lovitură de teatru. UNPR amenință Guvernul

Generalul joacă tare cu Dragnea: 'Vrem minim 10%. Avem candidați redutabili'

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.