Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Orban: Bruxellesul trebuie oprit şi controlul guvernamental păstrat în mâinile forţelor naţionale

Viktor Orban

Bruxellesul trebuie 'oprit' şi controlul guvernamental trebuie păstrat 'în mâinile forţelor naţionale', a declarat miercuri premierul Viktor Orban în cadrul unei ceremonii organizate la Budapesta care marchează revoluţia anti-habsburgică de la 1848, relatează MTI. Statele europene se află în 'stare de revoltă şi suflul (revoluţiei) de la 1848 este din nou pe continent', a declarat Viktor Orban în faţa Muzeului Naţional din capitala ungară.

În ultimii ani, statele europene s-au revoltat încă o dată împotriva 'alianţei ipocrite a birocraţilor de la Bruxelles, a mass-mediei internaţionale liberale şi a capitalului mondial insaţiabil', a mai spus Orban. Primii s-au răzvrătit britanicii, urmaţi de americani, iar în acest an le vor urma alţii - a adăugat el. Şeful executivului ungar a subliniat nevoia ca Bruxellesul să-şi dea jos 'masca ipocriziei' şi să aleagă un discurs corect şi o discuţie deschisă în viitor.

Totodată, el a subliniat că reinstalarea migranţilor ilegali trebuie împiedicată, iar dreptul de a reglementa impozitele, salariile şi preţurile la utilităţi trebuie să ţină de competenţa naţională. Viktor Orban s-a referit la ziua de 15 martie ca fiind o 'dovadă incontestabilă' a trecutului, prezentului şi viitorului naţiunii ungare. 'Noi, cei care trăim în Bazinul Carpatic, în zona tampon a culturilor, imperiilor şi civilizaţiilor, putem fi mândri de cel mai mare triumf al tuturor timpurilor, câştigând toate războaiele pentru supravieţuirea patriei şi a naţiunii noastre', a spus el, conform Agerpres.

El a afirmat că 1848 a devenit o 'busolă morală' pentru naţiunea ungară, una care arată cine este 'loial, patriot, dedicat şi curajos' pe de o parte şi care, pe de altă parte, expune 'meschinăria, perfidia şi eforturile de a ucide vise şi de a distruge naţiunea'. Drapelul naţional ungar a fost arborat în faţa parlamentului miercuri dimineaţa pentru a marca începutul ceremoniei de comemorare a revoluţiei anti-habsurgice, declanşate la 15 martie 1848. La eveniment au mai participat preşedintele ungar Janos Ader, preşedintele parlamentului Laszlo Kover, reprezentanţi ai organizaţiilor de stat, diplomaţi şi alte câteva sute de persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.