Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ovidiu Sitterli, deputatul demisionar din PSD, acuzat de foştii colegi de trădare

ziaruldevalcea.ro
sigla PSD

PSD Sibiu confirmă demisia deputatului Ovidiu Sitterli din partid şi îl acuză pe acesta de "trădare", printr-un comunicat de presă remis marţi Agerpres. "Prin gestul lui de trădare, considerăm că domnul Sitterli datorează scuze sibienilor, pentru că nu a fost capabil să se ridice la înălţimea aşteptărilor electoratului care i-a acordat votul de încredere", se arată în comunicat.

PSD Sibiu consideră că Sitterli "datorează mult partidului". "Domnul Sitterli datorează mult acestui Partid. A fost prefect, numit de guvernul României USL, a fost candidat PSD pentru Primăria Municipiului Sibiu, unde a dezamăgit prin faptul că nu a câştigat Primăria. Mai mult decât atât, rezultatul obţinut a fost sub scorul partidului la nivelul municipiului Sibiu. Deşi a fost creditat cu funcţia de Preşedinte Interimar al Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu, a fost din nou depăşit de situaţie, dându-şi demisia. Nici în funcţia de parlamentar nu a avut rezultate, remarcându-se printr-o singură propunere legislativă, şi aceea recentă, iniţiativă care nu a avut drept scop bunăstarea românilor şi nici nu a avut legătură cu Programul de Guvernare al PSD. Am încercat să purtăm discuţii cu domnul deputat pentru a-l determina să-şi facă datoria faţă de cetăţenii României, dar acesta a refuzat orice dialog. În loc să muncească în interesul românilor, domnul Sitterli a ales calea cea mai uşoară: demisia", se mai susţine în comunicatul PSD Sibiu.

Deputatul Ovidiu Sitterli a demisionat din PSD, preferând să rămână parlamentar neafiliat şi să nu dezvăluie motivul demisiei. "Mi-am depus ieri demisia şi sunt parlamentar neafiliat", a precizat pentru AGERPRES Ovidiu Sitterli. Sitterli este la primul mandat ca parlamentar. Înainte să fie ales ca deputat, Ovidiu Sitterli a fost prefect al judeţului Sibiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.