Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pakistan. Peste 60 de morţi în atacul academiei de poliţie din Quetta

Peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 100 au fost rănite într-un atac atribuit unei grupări islamiste ce a avut loc împotriva unei academii de poliţie din sud-vestul Pakistanului în cursul nopţii de luni spre marţi, relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Alertă în Pakistan: Sute de cadeţi au fost luaţi ostatici de mai mulţi jihadişti kamikaze / VIDEO

Potrivit armatei pakistaneze, atacatorii au pătruns înainte de miezul nopţii în instituţia de învăţământ, situată la circa douăzeci de kilometri est de Quetta, capitala provinciei Balucistan.

După mai multe ore de schimburi de focuri de armă, un responsabil al provinciei a anunţat luni că armata i-a alungat pe atacatori şi a securizat instituţia, unde se află pentru pregătire mai multe sute de poliţişti.

Atacul a fost întreprins de către trei kamikaze, a declarat presei ministrul de interne al provinciei Balucistan, Mir Sarfaraz Ahmed Bugti, precizând că şapte sute de recruţi se aflau în instituţie în timpul atacului.

Generalul Sher Afgan, comandantul forţei paramilitare de contraofensivă Frontier Corps, a atribuit atacul unei facţiuni a grupării islamiste Lashkar-e-Jhangvi, aliată a talibanilor pakistanezi, precizând că atacatorii ''comunicau cu cadre din Afganistan''.

Citeşte şi: Turcia, în ALERTĂ: Explozie în Antalya / FOTO & VIDEO

Kabulul acuză periodic Islamabadul că adăposteşte insurgenţi care atacă poziţii guvernamentale afgane, dar invers este mai rar.

''Am văzut oameni în ţinută de camuflaj, cu faţa acoperită şi înarmaţi cu arme kalaşnikov'', a povestit un martor, prezentându-se drept poliţist în curs de pregătire, într-o declaraţie la un post de televiziune. ''Au început să tragă şi au intrat într-un dormitor, dar eu am reuşit să scap sărind peste un zid'', a adăugat el.

La faţa locului au fost desfăşurate trupe pakistaneze, susţinute de elicoptere.

Balucistanul, cea mai vastă şi mai săracă dintre provinciile Pakistanului, în pofida faptului că dispune de importante resurse naturale, este zguduită de violenţe islamiste, confruntându-se cu conflicte intercomunitare şi cu o insurecţie separatistă. Provincia este totodată şi o zonă strategică, deoarece de acolo pornesc infrastructuri rutiere şi energetice care fac legătura cu China şi Marea Arabiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.