Fostul dictator panamez Manuel Noriega, în vârstă de 82 de ani, a fost eliberat sâmbătă din închisoare la domiciliul fiicei sale, pentru a se pregăti de o intervenţie chirurgicală pe creier, informează Reuters, relateaza agerpres.
Noriega, care a condus Panama din 1983 până în 1989, urmează să fie operat pe 15 februarie pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale. Autorităţile judiciare i-au acordat o perioadă de arest la domiciliu până pe 28 aprilie, a anunţat avocatul său, Ezra Angel. Judecătoarea Katerin Pitti a declarat că deţinutul, condamnat pentru omor, va avea astfel şi posibilitatea să se refacă după operaţie.
Manuel Norega, condamnat iniţial în SUA, în 1992, a fost escortat de poliţie la locuinţa fiicei sale dintr-un cartier bogat din capitala panameză. Urmează ca după spitalizare autorităţile să evalueze dacă el se va întoarce în închisoare.
Panama: Fostul dictator Manuel Noriega a fost învoit din penitenciar pentru o operaţie pe creier
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

286
VIDEO Filipine declară stare de urgență energetică națională, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu / IEA: E mai grav decât în anii ’70
286

917
Pentagonul îndeamnă Europa să își facă propriile arme. Liderii europeni sunt dependenți de apărarea aeriană a SUA
917

113
Liderul opoziţiei israeliene avertizează asupra unui „dezastru” în materie de securitate: Armata este împinsă la limită, dincolo de capacităţile sale
113

122
„Nimic nu mai este normal” - Fiul preşedintelui iranian ţine un jurnal ce reflectă speranţele şi temerile cetăţenilor obişnuiţi
122

1.912
Scandal uriaș: Victimele lui Epstein dau în judecată administrația Trump și Google pentru expunerea identității și traume 'reînnoite'
1.912

2.596
VIDEO Apartament transformat într-un terariu periculos: anaconde, pitoni, boa și caimani, ținute ilegal
2.596

3.147
Planul care ar putea schimba piața energiei în Europa: O țară europeană vrea să ofere electricitate gratuită în zilele cu vânt puternic
3.147

81
Maia Sandu, la 108 ani de la Unirea din 1918: 'O reîntoarcere vitală în familie'
81

4.646
Criza din Orientul Mijlociu se adâncește: Iranul oprește traficul prin Strâmtoarea Ormuz și amenință cu 'măsuri dure' pentru orice tranzit
4.646

5.473
Războiul din Iran schimbă axele lumii: Se conturează o nouă super-alianță globală cu Rusia
5.473

37
Violenţele din provincia siriană Suwayda din iulie 2025 ar putea constitui crime de război (ONU)
37

59
Ucraina și Arabia Saudită au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării
59

56
Libanul acuză Israelul de „invazie” după operațiunile militare din sudul țării
56
















Comentează