Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Francisc se implică în problema migranţilor: Unde a plecat Suveranul Pontif

instagram
papa francisc

Papa Francisc a plecat miercuri de la Roma spre Polonia, la Zilele Mondiale ale Tineretului, unde va aborda şi problema delicată a primirii migranţilor, transmite AFP. Într-un gest simbolic, la plecarea de la Vatican, suveranul pontif a fost salutat de 15 tineri migranţi ajunşi recent în Italia, nouă băieţi şi şase fete, care nu au obţinut încă acte de identitate care să le permită să călătorească în străinătate. Aceştia i-au urat călătorie plăcută şi l-au asigurat de participarea lor "spirituală" la Zilele Mondiale ale Tineretului.

Avionul papal este aşteptat să sosească în cursul după-amiezii la Cracovia, unde s-a strâns deja o mulţime de tineri catolici din toată lumea, într-o atmosferă umbrită de uciderea marţi de către jihadişti a unui preot într-o biserică din Franţa. Se pare însă că numărul tinerilor participanţi este mai mic decât se prevăzuse, probabil din cauza temerilor de atentate. Peste 200.000 de persoane au asistat marţi la slujba de deschidere a evenimentului, celebrată de cardinalul arhiepiscop de Cracovia, Stanislaw Dziwisz, a declarat şeful poliţiei naţionale, Jaroslaw Szymczyk, în timp ce organizatorii se aşteptat la o jumătate de milion.

Aproape 400.000 de pelerini s-au înscris oficial la acest "Woodstock catolic" creat de papa Ioan Paul al II-lea, însă "seria de atentate din Europa a avut, se pare, un impact nefast" asupra participării, recunoaşte preşedintele agenţiei catolice poloneze KAI, Marcin Przeciszewski, într-o declaraţie acordată AFP. El mizează totuşi pe sosirea unor participanţi neînscrişi, mai ales din Polonia, dornici să îl vadă pe suveranul pontif. Papa Francisc urmează să se întâlnească cu preşedintele polonez, conservatorul Andrzej Duda, la castelul regal Wawel din Cracovia, înaintea unei întrevederi cu uşile închise cu episcopi din ţară la catedrală.

Însă în patria lui Ioan Paul al II-lea, papa amator de tango şi apărător al unei "biserici a săracilor" va avea probleme în a se face înţeles. Nostalgice după carismaticul Ioan Paul al II-lea, papă între 1978 şi 2005, salutat pentru rolul său în căderea comunismului, mişcările catolice ultraconservatoare, extrem de prezente în Polonia, nu văd cu ochi buni eforturile lui Francisc în favoarea unei biserici mai flexibile şi mai compătimitoare. Potrivit lui Christopher Lamb, expert în problemele Vaticanului, mulţi episcopi polonezi "sunt în dezacord cu linia adoptată în acest pontificat" şi îndeosebi cu recomandarea de a deschide porţile bisericilor "păcătoşilor", cum ar fi mamele necăsătorite sau persoanele divorţate recăsătorite, scrie el în The Tablet.

În plan politic, gesturile suveranului pontif argentinian în favoarea migranţilor, inclusiv musulmani, nu sunt bine primite într-o ţară în care, alături de o bună parte a societăţii, şefa guvernului, Beata Szydlo, conservatoare şi catolică declarată, nu doreşte refugiaţi, evocând motive de securitate. Asasinarea preotului francez oferă indirect un nou argument Varşoviei. La Cracovia, mulţi tineri spun că nu se tem de atentate, însă autorităţile au asigurat un puternic dispozitiv, alcătuit din 20.000 de poliţişti, 9.000 de pompieri, 800 de membri ai serviciului de protecţie al guvernului şi 11.000 de grăniceri, care au fost mobilizaţi pentru marile adunări organizate până duminică.

În marja Zilelor Mondiale ale Tineretului, papa va vizita joi sanctuarul de la Czestichiwa dedicat Fecioarei Maria şi vineri, fostul lagăr de concentrare de la Auschwitz. Vizita urmează se se încheie cu tradiţionala veghe de rugăciune de sâmbătă şi slujba de duminică, participanţii urmând să rămână în aer liber în cursul nopţii, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.