Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Francisc, speranţa românului condamnat la moarte în Malaezia

papa

Comunitatea românească din Italia vrea să-l salveze pe Ionuţ Gologan, românul condamnat la moarte în Malaezia pentru trafic de droguri. Soluţia găsită ar fi o scrisoare prin care să i se ceară Papei Francisc să intervină la autorităţile din ţara asiatică.

Sorin Nedea, un ploieştean de 44 de ani cu dublă cetăţenie, italiană şi română, este românul care a avut ideea intervenţiei la Papa Francisc. Despre cazul lui Ionuţ a aflat în urmă cu doi ani, iar de atunci l-a urmărit îndeaproape.

"Ştiam de el de când s-a spus în presă. Au fost tentative slăbuţe din Italia, în sensul că Partidul Identitate Românească a trimis, în 2013, o scrisoare ambasadei în care se cerea un act de clemenţă. Acţiunea nu a avut niciun rezultat. Pe vremea aceea era încă judecat. Totodată, Ambasada Malaysiei de acolo nu avea nicio putere, doar sultanul îl poate salva", a declarat Sorin Nedea, pentru Ziarul Ring.

"Vreau să iniţiez în Italia o scrisoare de rugăminte ca Sfântul Părinte să intervină. O să încerc să îi scriu papei Francisc în zilele următoare. Nu o să îi trimit însă direct scrisoarea pentru că ar citi-o peste cinci ani. El are un birou de presă format din două persoane, care primesc zilnic 2.000 de scrisori. O să o trimit publicaţiilor cu caracter religios din Italia, inclusiv ziarului Vaticanului, gândindu-mă că aşa va ajunge mai uşor la cunoştinţa papei", a mai declarat românul care trăieşte de 21 de ani în Italia.

Pentru ca scrisoarea să aibă mai multă greutate, Sorin Nedea intenţionează să ia legătura cu preşedinţii organizaţiilor şi partidelor românilor din Italia pentru a semna scrisoarea-petiţie. "Dacă o să strângem 20-30 de semnături, ar fi ceva. O să contactez şi Ambasada României pentru ca doamna ambasador să semneze", a mai declarat Nedea.

Recent, preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită la Roma pentru a se întâlni cu membrii comunităţii de români din Italia. Printre cei care au avut ocazia să îi adreseze întrebări şefului statului s-a numărat şi Sorin Nedea. "Când preşedintele Iohannis a fost la Roma, printre sutele de întrebări am avut şi eu şansa să îi pun una referitoare la cazul lui Ionuţ. L-am întrebat despre ce va face în cazul lui. Preşedintele a spus în faţa tuturor că îl va ajuta. Nu ştiu ce a făcut, cert e că nu se ştie nimic, deşi s-a întâlnit cu papa. Ar fi putut discuta cu el atunci", a mai declarat românul stabilit în Italia.

Vezi şi: VIDEO - Cum vrea Iohannis să-l salveze pe românul condamnat la moarte în Malaezia

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.