stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Parchetele vor să fie plătite în funcție de banii recuperați din dosarele penale

conducta bani

Parchetele care fac performanţă în lupta împotriva evaziunii fiscale ar putea fi premiate în funcţie de banii recuperaţi la bugetul de stat. Este propunerea avansată de Parchetul Curţii de Apel din Capitală, care se laudă că anul trecut a recuperat peste 65% din totalul prejudiciilor recuperate la nivel naţional. Şefii sistemului nu agreează această idee pentru că stimulentul financiar ar ştirbi obiectivitatea anchetelor.

Una dintre priorităţile asumate, în 2015, de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti a fost legată de combaterea evaziunii fiscale şi de recuperarea prejudiciilor. Împreună cu parchetele din subordine, Capitala a încheiat peste 200 de anchete de mare evaziune, iar suma recuperată la buget se apropie de 85 de milioane de euro. Aproape două treimi din cât s-a recuperat la nivel naţional. Procurorii spun însă că rezultatele ar putea fi mai bune, dacă s-ar îmbunătăţi legea şi s-ar elimina lipsa de personal. Nu este singura propunere.

Citește și: Imaginile anului în presa din România! Cum a putut să apară Dana Grecu la Antena 3: Interzis minorilor

„O măsură binevenită în scopul stimulării activităţii ar fi aceea a alocării unui fond de premiere la dispoziţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din prejudiciile recuperate care să fie distribuit procentual unităţilor de parchet în funcţie de recuperarea adusă bugetului de stat”, este propunerea anunţată la bilanţul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti.

Conducerea Ministerului Public respinge ideea.

Citește și: Fenomen îngrijorător în România: Bătrânii de peste 65 de ani sunt, pentru prima dată, mai mulți decât tinerii până în 14 ani

Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general: „Nu agreez această propunere, pentru că ar da naştere la foarte multe discuţii, inclusiv în ceea ce priveşte o posibilă acuzaţie de subiectivism a procurorului cu privire la cauză. Eu am susţinut şi susţin întotdeauna un statut egal al procurorului cu cel al judecătorului. Din câte ştiu, la instanţele de judecată nu regăsim o asemenea propunere”.

Înfiinţarea fondului de premiere din banii confiscaţi nu este singura propunere de îmbunătăţire a activităţii. Procurorii spun că se impune modificarea legislaţiei de combatere a evaziunii, în care sunt mai multe sincope. O altă propunere este legată de suplimentarea personalului, atât în parchete, cât şi în poliţia economică, informează Digi24.

Citește și: ALERTĂ Țântarii care transmit virusul Zika au fost identificați și în România

comments powered by Disqus

CITESTE SI

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.