Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parchetul General a deschis DOSAR PENAL în cazul atacului din Afganistan asupra militarilor români

agerpres.ro
preot militari afghanistan

Parchetul General informează că a deschis dosar penal în legătură cu incidentul produs, vineri, în Afganistan, în urma căruia un militar român a murit, iar alţi doi au fost răniţi.

'În urma sesizării Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către Ministerul Apărării Naţionale în legătură cu incidentul produs în cursul zilei de astăzi, 15 septembrie, în Afganistan, s-a constituit un dosar penal la Parchetul militar competent. Evenimentul s-a produs în cursul unei misiuni de patrulare cu un vehicul blindat, care a fost lovit, în mod intenţionat, de un alt vehicul în care se afla un dispozitiv explozibil improvizat', se arată în comunicatul PÎCCJ transmis redacției STIRIPESURSE.RO.

Citește și: ȘOC! Motivul REAL al demiterii lui Țuțuianu: detalii (ascunse) despre afacerea acestuia cu armament!

Caporalul Mădălin Stoica avea 41 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operaţii şi era angajat al MApN din anul 2002.

În acelaşi incident au fost răniţi caporalul Ionel Buzea şi fruntaşul Ionel Toma.

Citește și: SURSE! Un nou scandal SCINDEAZĂ PSD! Nu s-a mai întâmplat asta de la căderea Guvernului Grindeanu

Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) când un autovehicul capcană a intrat în blindatul lor.

Luni, 18 septembrie, vor fi organizate în unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.

Citește și: Pericol pentru BCR! Mutarea DECISIVĂ pe care o pregătește Banca Transilvania

Militarii focşăneni au fost introduşi în teatrul de operaţii din Afganistan în luna august.

În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni. În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi.

Citește și: EXCLUSIV! Țuțuianu a mințit! Ce urmează să se întâmple astăzi (SURSE)

Potrivit MApN, situaţia de securitate în Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului. Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.