Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul corupților – ultimul act înainte de căderea cortinei

E  septembrie. Repede a trecut și vara aceasta. Lumea refuză încă să creadă că s-a dus vremea concediilor și a venit timpul să ne reapucăm de treabă. Melancolia este la tot pasul, iar pe Facebook nu ai arte decât de Nicu Alifantis sau Horia Brenciu.

în această atmosferă autumnală, începând cu ziua de azi, 1 septembrie, suntem martorii unui moment istoric: a început ultima sesiune ordinară a Parlamentului României. A celui mai slab și plin de impostură Parlament din istoria României.

Cu ce va rămâne în istoria României acest Parlament? Dacă doriți să revedeți:

Un Parlament supradimensionat

Ca urmare a alegerilor parlamentare din 2012, numărul parlamentarilor a sărit de la 470 la 588. Nu mai are rost să insistăm pe motivele care au dus la această anomalie, votul uninominal cred că și-a dovedit pe deplin ineficiența. Mai țineți minte când au descoperit că nu au suficiente locuri în Parlament pentru câți oameni au fost aleși și au ajuns să țină ședințele prin săli improvizate? Se ajunsese astfel la situația ca România să aibă același număr de parlamentari cu țări ce aveau o populație dublă.

Noroc cu DNA că a mai împuținat din ei..

Un Parlament plin de oameni de slabă calitate

Cristiana Anghel, alias grevista foamei, Gigi Becali, alias Gigi Becali, Cătălina Ștefănescu, alias secretara lui Liviu Dragnea (care avea să devină și cel mai tânăr parlamentar), Remus Cernea, prietenul delfinilor, sunt doar câteva din numele emblematice aș spune, pentru nivelul calitativ al acestui Parlament.

Iar lucrurile pot fi ușor confirmate și printr-o verificare atentă a luărilor de cuvânt, a inițiativelor legislative, a modului în care a lucrat în acest mandat de 4 ani, Parlamentul USL. Căci despre el vorbim.

Parlamentul corupților

Aici este suficient să înșiri un lung pomelnic de nume, de oameni politici care au intrat în Parlament în 2012 și care fie au fost condamnați, fie sunt cercetați, fie au procese pe rol: Dan Șova, Victor Ponta, Ilie Sârbu, Ecaterina Andronescu, Gabriel Mutu, Relu Fenechiu, Petre Romani, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Chiuariu, Corneliu Dobrițoiu, Dan Motreanu, Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, Darius Vâlcov, Viorel Hrebenciuc Monica Iacob Ritzi….

Parlamentul în imagini

Două cred că sunt imaginile care cred că rămân emblematice pentru acest Parlament. Și pentru ce lasă el în urma sa:

- miruirea lui Șova de către senatoarea Jipa la momentul când se discuta în plen dacă se aprobă arestarea acestuia.

- semnul cu degetul la nas făcut de Elena Udrea tot cu ocazia unui moment asemănător.

content-image

Două imagini definitorii pentru un Parlament care a uitat să mai legifereze și a ajuns să se întrunească doar pentru a discuta încuviințări de arestări și urmăriri penale. Singurul lucru bun pe care l-am putea extrage din acești ultimi 4 ani de parlamentarism autohton este acela că poate românii au învățat lecția și vor căsca bine ochii pentru a vedea pe cine mai trimit să îi reprezinte.

Acum e și mai greu, s-a revenit la votul pe liste…

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.