Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul European cere control anual asupra drepturilor fundamentale în UE

parlamentul european

Membrii Parlamentului European (PE), reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, au cerut marţi Comisiei Europene să creeze un mecanism european obligatoriu de monitorizare şi raportare anuală a situaţiei democraţiei, statului de drept şi drepturilor fundamentale în statele membre, eliminând abordarea actuală care se concentrează doar pe rezolvarea crizelor, potrivit unui comunicat de presă al PE.

Într-o rezoluţie adoptată cu 475 de voturi pentru, 171 contra şi 39 de abţineri, eurodeputaţii susţin că mecanismul respectiv ar trebui să includă standarde obiective şi să stabilească o abordare graduală pentru remedierea încălcărilor. ''Am oferit Uniunii Europene instrumentele pentru toate celelalte politici publice - competiţie, cooperare în domeniul justiţiei şi poliţiei, afaceri externe (...), dar valorile noastre principale nu sunt protejate de instrumente suficient de puternice pentru a le asigura respectarea în toată Uniunea Europeană', a spus raportorul Parlamentului European pentru acest dosar, liberala olandeză Sophie in't Veld, în dezbaterea dinaintea votului. Noul mecanism ar trebui să asigure respectarea de către toate statele membre a valorilor din tratatele UE şi să fixeze criterii clare, bazate pe fapte şi apolitice pentru evaluarea situaţiei democraţiei, statului de drept şi drepturilor fundamentale, în mod sistematic şi echitabil, se arată în textul rezoluţiei.

Propunerea Parlamentului European pentru un mecanism UE privind drepturile fundamentale are ca obiectiv încorporarea instrumentelor pentru protejarea drepturilor fundamentale existente într-un singur instrument şi asigurarea unei utilizări depline. Un alt obiectiv este eliminarea diferenţelor dintre monitorizarea drepturilor fundamentale în statele candidate şi lipsa unor instrumente efective în statele care au devenit deja membre. Acest mecanism ar putea oferi şi prilejul unor dezbateri periodice, pe tema drepturilor fundamentale, în instituţiile UE şi în parlamentele naţionale. În fiecare an, un grup de experţi independenţi va elabora o tabelă de punctaj privind situaţia drepturilor fundamentale în statele membre, inclusiv recomandări specifice pentru fiecare stat membru, pe baza unor indicatori cum ar fi separarea puterilor, libertatea şi pluralismul media, accesul la justiţie. Pentru fiecare criteriu, fiecare stat membru va primi un punctaj care va arăta dacă situaţia este satisfăcătoare (verde), considerată riscantă (galben) sau au fost observate încălcări (roşu).

Tabela de punctaj va reprezenta punctul de plecare pentru orice acţiuni ale Comisiei Europene şi va oferi posibilitatea unei abordări clare şi progresive, de la deschiderea dialogului cu statul membru până la invocarea articolului 7(1) din Tratatul de la Lisabona, pentru a oferi avertizări timpurii înainte de a avea loc o încălcare gravă, ultimul pas fiind activarea articolului 7 din Tratat, conform căruia poate fi suspendat dreptul de vot al unui stat în Consiliu, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.