Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul European, CRITICI DURE la adresa lui Cameron: Este 'scandalos'

Martin Schultz

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a considerat vineri că este "scandalos" ca premierul britanic, David Cameron, a ales să demisioneze abia în octombrie după victoria Brexitului, subliniind că acesta a luat "ostatic întreg continentul (european)", scrie AFP, citat de agerpres.ro

Atunci când David Cameron şi-a anunţat în 2013 intenţia de a organiza un referendum privind menţinerea sau ieşirea Marii Britanii din UE, "el a ţinut închis un continent întreg pentru negocierile sale tactice", a declarat în cursul serii liderul social-democrat la postul naţional de televiziune ARD. 

După victoria Brexitului în cursul referendumului de joi, David Cameron şi-a anunţat demisia, precizând că va părăsi postul după desemnarea unui nou lider la congresul partidului său conservator, la începutul lunii octombrie. 

"Încă o dată, un continent întreg este luat ostatic pentru reflecţii interne ale partidului conservator britanic", a acuzat Martin Schulz, care a subliniat că această retragere vine prea târziu. 

"Se poate convoca un congres şi mâine dimineaţă, dacă se doreşte", a insistat preşedintele Parlamentului European.

Citește și:

Procedura de IEȘIRE din UE. Ce se întâmplă EFECTIV după votul britanicilor

Lovitură de teatru: Britanicii au votat pentru IEȘIREA din UE/ Cum s-a votat pe regiuni

ȘOC pe piața valutară: Lira sterlină a luat-o RAZNA

Se cere referendum pentru IEȘIREA unor alte țări IMPORTANTE din Uniunea Europeană

Teorie BOMBĂ după Brexit: Referendumul ar putea fi REFUZAT de Parlament

Răsturnare de situație la Brexit: Londonezii cer să rămână în UE

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.