Premium
Din când în când, într-un cerc sau altul, re-începe discuția despre democrația internă în partide. Adică lipsa acesteia. Ce bine ar fi să existe democrație în partid, zice câte cineva. Eventual directă, nu prin reprezentanți. Eventual online. Eventual tot timpul când cineva vrea sa pună ceva la vot să poată să pună. Cei ce știu mai bine tac politicos, ceea ce crează, poate, ideea că democrația internă în partide curge cumva dintr-o valoare universală; și, cu cât mai multă cu atât mai bine. Ei bine, nu este atât de simplu.
Constituțional...
...libertatea oamenilor de a se asocia în partide este garantată.
ARTICOLUL 40 (1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.
După cum vedem, dreptul de a face un partid este garantat, iar printre condițiile minimale nu se numără democrația internă.
Mai mult decât atât, Constituția insistă asupra pluralismului.
ARTICOLUL 8 (1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale.
În sensul cel mai direct este vorba de pluralismul de idei. Dar pluralismul de idei poate duce la pluralismul de organizare internă. Un partid colectivist și egalitarist poate insista pe principiul „un om-un vot” și pe referendum intern. Un partid de nișă poate găsi mai potrivită o reprezentare a membrilor în funcție de succesul sau insuccesul electoral. Un partid marxist sau catolic poate face ca anumite principii să fie greu spre imposibil de modificat de către simplii membri.
În aceeași constituție se găsește și o definiție a ce înseamnă un partid. Politologic, ea este puțin bizară, dar bănuiesc că legiuitorul a pus-o ca să prevină falsa înregistrare.
ARTICOLUL 8 (2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.
În discuțiile ce au precedat acest articol mi s-a sugerat că exprimarea voinței politice a cetățenilor presupune exprimarea voinței politice a membrilor, adică... cât mai multă democrație internă. Se poate argumenta fix invers: că unii cetățeni sunt mai bine reprezentați de un partid care nu le pretinde să se înscrie ca membri ci le studiază părerile și interesele reformulându-le sub formă de politici publice. Nu trebuie niciodată să confundăm părerea poporului cu părerea minorității active și implicate politic.
Astfel, o intervenție prea brutală a statului în viața internă a unui partid ar fi, foarte posibil, neconstituțională. Oricare din noi poate zice, spre exemplu, eu nu votez decât partide care au o democrație internă avansată. Dar să cerem tuturor partidelor asta ar fi o negare a dreptului la asociere. Liberă asociere.
Pragmatic...
... se poate argumenta că partidele politice "mai democratice" duc la o mai mare democrație la nivel de stat. Sau că un partid mai democratic este mai flexibil și asta îl poate avantaja într-o cursă electorală.
Acestea sunt beneficii indirecte plauzibile. Nu îmi este deloc clar de ce un partid ar putea fi obligat, legal sau etic, să urmărească tocmai aceste beneficii. După cum sugerează Constituția, pluralitatea este bunul pe care îl obținem prin pluripartidism. Deci dacă fiecare partid își caută beneficii mai mult sau mai puțin diferite... nu este nimic rău aici.
Cum văd eu lucrurile
Din punctul meu de vedere, partidul se construiește pe un soi de contract social. În acest contract sunt trecute o serie de idei de bază. Tot în contractul social este și nevoia de câștiga voturi (că altfel ar fi ONG). Dacă acest contract social este încălcat, dacă principiile sunt călcate, dacă alegerile sunt pierdute rușinos, poate fi cazul de o re-vizitare a contractului. Această re-vizitare poate necesita democrație internă. Dar, nici chiar aici nu este obligatoriu. Pot exista forme alternative de consultare care obțin de la membri o informație mai aprofundată decât un da sau un nu.
*
În concluzie, democrația internă maximă poate fi utilă partidelor sau societății. Dar sub nici o formă nu văd de ce ar fi obligatorie legal sau etic. În definitiv, membrul care nu se mai simte reprezentat se poate asocia cu alți doi pentru a forma un nou partid. Acum, cu noua lege, chiar se poate.
