Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patru persoane din Olt au fost arestate, una sub control judiciar, după un scandal în urma căruia unui poliţist i-a fost rupt piciorul de agresori

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Patru persoane au fost arestate şi un minor este cercetat sub control judiciar după ce săptămâna trecută au provocat un scandal în judeţul Olt, acestea aruncând cu pietre în casa vecinului şi distrugându-i parţial gardul, iar la sosirea oamenilor legii ei au continuat să fie agresivi, iar la un moment i-au rupt piciorul unuia dintre poliţişti şi i-au ameninţat cu moartea pe aceştia, lovind totodată cu pietre maşina de poliţie.

Potrivit unui comunicat de luni al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în data de 26 octombrie, cinci persoane au aruncat cu pietre asupra casei vecinului lor, i-au adresat acestuia injurii şi ameninţări, distrugând parţial gardul locuinţei acestuia, cu scopul de a pătrunde în casa lui. Persoana respectivă a sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor. La faţa locului s-a deplasat un echipaj, care a început să discute cu membrii familiei atacate. În acel moment, din curtea învecinată au fost aruncate pietre, fiind avariată maşina de poliţie. Oamenii legii s-au deplasat apoi la locuinţa familiei care pornise acest scandal, în interior găsind şapte persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice care adresau injurii şi ameninţări cu moartea poliţiştilor, dar şi vecinilor.

Agenţii de poliţie au pătruns în interiorul imobilului, aproximativ 10-15 metri pentru a-i împiedica pe agresori să mai arunce cu pietre. În momentul când doi dintre poliţişti ieşeau din curtea respectivă, unul dintre bărbaţi a devenit agresiv, s-a opus la încătuşare şi a aplicat cu piciorul drept o lovitură în piciorul stâng al unui agent de poliţie fracturându-i-l. Ceilalţi doi poliţişti şi-au protejat atunci colegul căzut la pământ şi aflat în imposibilitatea de a se deplasa pentru ca acesta să nu fie lovit în continuare de cele şapte persoane aflate în curtea imobilului şi care ieşiseră din locuinţă, adresând în mod repetat injurii la adresa poliţiştilor.

Procurorii au stabilit că deşi au constatat starea gravă de sănătate a poliţistului rănit, care acuza dureri mari la piciorul stâng, patru dintre agresori nu i-au acordat primul ajutor şi nici nu au solicitat intervenţia Serviciului de Ambulanţă pentru a-i fi acordate îngrjiri medicale, continuând ameninţările cu moartea la adresa poliţiştilor până la sosirea echipajelor de intervenţie rapidă din cadrul SAS Olt, conform news.ro. Agentul de poliţie rănit a fost transportat la Spitalul Judeţean Slatina, fiind diagnosticat cu o dublă fractură de gambă stângă tibie şi peroneu, cu deplasarea ambelor oase, cadrele medicale stabilind că are nevoie de aproximativ 120 de zile de îngrijiri medicale.

În urma acestui scandal, patru persoane au fost arestate preventiv, iar un minor este cercetat sub control judiciar, pentru comiterea infracţiunilor de tulburarea liniştii publice, ultraj, complicitate la ultraj.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.