Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PC pierde un primar de municipiu reşedinţă de judeţ

primar

Surse politice dau ca sigură înscrierea primarului Petru Mărginean în filala liberală condusă de Mircea Moloţ, în vreme ce edilul susţine că abia la începutul săptămânii viitoare îşi va prezenta decizia.

Citeşte şiPNL se pregăteşte să dea lovitura pe piaţa transferurilor

„Săptămâna viitoare iau decizia finală. Am avut câteva întâlniri, am vorbit şi cu colegii mei. Îmi fac propria analiză la sfârşitul săptămânii. Săptămâna viitoare vă asigur că iau decizia finală. Eu trebuie să am nişte discuţii cu cei care m-au susţinut. Şi nu mă refer la şefi. Mă refer la cei care fac parte din biroul lărgit. Vreau să văd dacă există într-adevăr susţinerea de care am nevoie, dacă simt eu că voi fi asimilat de către cei din PNL, cei care m-au susţinut în campania electorală la locale. Dacă simt eu luni că sunt asimilat şi voi face o echipă cu ei, marţi, după discuţia pe care o voi avea cu colegii mei, voi lua o decizie. Nu vreau să stric ceva socoteli”, a declarat primarul Devei, pentru stiripesurse.ro.

Petru Mărginean a avut discuţii cu preşedintele PC, Daniel Constantin, însă nu în contradictoriu. Edilul se aşteaptă şi la o decizie de excludere din rândul conservatorilor, pentru gestul său de a-l susţine pe Iohannis. În judeţul Hunedoara, PNL profită din plin de ordonanţa care permite migraţia politică. Alţi doi aleşi locali PC din Hunedoara (un consilier local din Deva şi un consilier judeţean), fraţi gemeni, au trecut luni la PNL.

Citeşte şiLupte grele pe frontul traseismului. Două reședinte de județ vizate

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.