Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pelicula Sieranevada rulează în cinematografele din Spania

cinemaframe.ro
cristi puiu

- Pelicula "Sieranevada", al treilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Cristi Puiu ("Moartea domnului Lăzărescu", "Aurora"), a fost lansată în cinematografele spaniole la 21 iulie, informează Institutul Cultural Român - Madrid. 

Filmul a fost propunerea României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. 

Pelicula este distribuită de Golem Distribución, casa de distribuţie pregătind premiera unui alt lungmetraj românesc pentru această vară: "Ana, mon amour", realizat de Călin Peter Netzer, mai arată sursa citată. 

"Sieranevada" este o producţie România, Franţa, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Republica Macedonia, realizată în 2016. Acţiunea are loc la trei zile de la atentatul din redacţia hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo şi la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să îşi petreacă ziua de sâmbătă însoţit de tânăra lui soţie, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform aşteptărilor. 

În rolurile principale: Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Tatiana Iekel, Bogdan Dumitrache, Judith State. 

Filmul a fost nominalizat la Premiul Palme d'Or, la Festivalul Internaţional de la Cannes, 2016 şi a primit Premiul International Cinephile Society, la Festivalul Internaţional de la Cannes, 2016. 

Lungmetrajul va putea fi vizionat în următoarele cinematografe din Spania: Barcelona - Boliche, Verdi, Yelmo Icaria, Bilbao - Golem Alhondiga, Girona - Truffaut, La Laguna - Multicines, Madrid - Golem Madrid, Malaga - Albeniz, Palma De Mallorca - Cineciutat, Pamplona - Golem Yamaguchi, S.Compostela - Numax, San Sebastian - Trueba, Sant Feliu - Cinebaix, Santander - Groucho, Sevilla - Cinesur Nervion Plaza, Valencia - Babel, Valladolid - Broadway, Vigo - Norte, Zaragoza - Aragonia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.