Pentru o Românie prosperă şi puternică

Pur şi simplu nu mai ştiu ce să cred despre actualii noştri conducători. Dezinteresul lui Iohannis faţă de binele naţional a ajuns absolut insuportabil, cel puţin în ce priveşte inacţiunea în favoarea unui viitor european pentru Basarabia îmi stă ca un cui în suflet.

Micimea viziunii politice a acestui om prea înalt este de-a dreptul strigătoare la Cer. Culmea, exact acest dezinteres pentru viitorul Ţării îl manifestă şi tehnoslugile lui Cioloş, cu el în frunte. Probabil, lipsiţi de asumare politică, aceşti oameni cred că lucratul in abstract este singura lor datorie. Din nefericire timpul trece cu o viteză pe care aceşti pitici ai cunoaşterii absolute o ignoră cu o nesimţire crasă, dar care ne taie zilnic diverse şanse la a ne arăta capacitatea ca Ţară şi Neam în sistemul Uniunii Europene. Ca să vedeţi că mai sunt oameni care gândesc pentru România, propun spre reflexie tuturor celor care au minte de pus în slujba Ţării trei mari subiecte ce nu mai pot fi ocolite, dacă vorbim despre devenirea României pe termen scurt şi mediu.

1. Experimentul Iohannis, acest preşedinte-plantă a eşuat. Lucrul nu este vizibil numai pentru noi, cei din Ţară, ci, mai ales, în disapora. Am semnale foarte clare că românii de peste hotare s-au săturat de nesăratele ieşiri televizate ale lui Klaus şi de agenda sa ca şef de stat pe care nu este notat nimic din nevoile acute ale Ţării. Semnalele pe care le primesc sunt generate de sentimente ce nu pot fi negate: frustrare, senzaţia de a fi abandonaţi de stat şi de Ţara-mamă. Singura soluţie, singura şi poate ultima şansă pentru ridicarea din ţărână a demnităţii naţionale este reluarea firului istoric corect: reinstalarea monarhiei! Şi această idee este tot mai des îmbrăţişată de românii de peste hotare!

2. Unirea cu Basarabia. 2018 este foarte aproape şi nimic nu ar putea da un avânt naţional uriaş tuturor românilor decât readucerea Basarabiei şi Bucovinei în trupul Ţării-mamă. Cu un asemenea gest am putea câştiga respectul internaţional, sprijin din partea celor mai importanţi jucători politico-militari şi o poziţie geostrategică curajoasă şi care ne va asigura un statut foarte important în sânul comunităţii europene, ca un mare stâlp de susţinere a valorilor Occidentale, bastion neînfricat şi straşnică strajă a NATO. Nu cred că trebuie să explic mai mult, Unirea este o şansă nu numai istorică, ci şi de trezire la viaţă a valorilor care ne-au consacrat în cele mai grele timpuri. Nu este vorba de nici un sacrificiu, ci de o împlinire onestă a destinului Ţării. Iar Ciolannis, adică cuplul Cioloş-Iohannis nu are snagă destulă pentru a ridica fruntea peste hotarele blestemat trasate, azi, în zona noastră.

3. Chiar astăzi am rămas uimit de declaraţia făcută, atenţie, la Suceva, de ambasadorul american, Excelenţa Sa, domnul Hans Klemm. Nu pentru faptul că gândesc exact în aceeaşi parametri ca Domnia Sa, ci mai ales m-am simţit ruşinat că americanii au ajuns să gândească spre binele Ţării noastre, în vreme ce conducătorii României bănănăie de colo-colo, ca nişte zombi lipsiţi de cuget. Iată ce spune, pe scurt, dl Klemm, după ce a precizat că, după intrarea în Nato şi UE, România nu şi-a mai propus nici un obiectiv major: “România este a șasea țară ca număr de populație din UE. În 20 de ani ar trebui să devină a șasea cea mai bogată din UE sau să își propună să devină la fel de bogată ca Franța. Odată fixat un astfel de obiectiv, trebuie canalizate toate energiile pentru îndeplinirea lui”. Această declaraţie a fost făcută exact când Cioloş stătea la o şuetă cu preşedintele Hollande. Oare ce semnal mai clar decât acesta mai avem nevoie? Chiar trebuie să ne împingă americanii de la spate ca să ajungem la statutul ce ni se cuvine? Ce mai aşteaptăm să împingem negura care ne-o aşează nişte incapabili peste viitorul nostru de drept?