Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Percheziții DIICOT la sediul clubului de fotbal CFR Cluj. Legături cu Liga Campionilor/ UPDATE

diicot

Procurorii DIICOT efectuează joi dimineața 20 de percheziții în Cluj-Napoca și București, inclusiv la sediul clubului de fotbal CFR Cluj. Sunt vizate fapte de delapidare, spălare de bani și evaziune.

Procurorii au indicii cu privire la sustragerea unor sume de bani de către persoane din conducerea clubului. În dosar ar fi vizaţi președintele clubului, Iuliu Mureșan, dar și fostul patrol al CFR Cluj, Arpad Paszkany.

Este vorba de banii obținuți de CFR Cluj de pe urma participării în Liga Campionilor. Sume importante de bani ar fi fost „plimbați” prin diverse offshore-uri din Cipru și Seychelles.

Clubul de fotbal ar fi fost prejudiciat cu 9 milioane de euro.

UPDATE: Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare din oficiu a DIICOT - Serviciul teritorial Cluj. În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală, în formă continuată şi spălare de bani, în formă continuată.

Infracţiunea de delapidare se referă la posibila însuşire de bani (suma totală de 8.485.682 euro) din patrimoniul SC SPORTIVA FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA de către persoane din cadrul societăţii comerciale care deţin clubul de fotbal CFR CLUJ 1907, cu atribuţii de gestiune sau administrare a sumelor clubului, care nu au calitatea de funcţionari publici, în interesul lor ori pentru alte persoane.

Faptele au fost comise prin intermediul mai multor entităţi rezidente şi nerezidente (firme off-shore din Cipru şi din Seichelles) care au prestat servicii de consultanţă şi intermediere în domeniul sportiv cu privire la care există elemente majore de suspiciune de fictivitate (privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activităţii echipei şi altele) ori care au executat debite faţă de Club, provenind din cesiuni de creanţă suspecte. Faptele au fost îndreptate asupra elementelor patrimoniale ale Clubului provenite din primele încasate cu titlu de bonus de calificare directă în grupele Champions League oferite de UEFA.

Infracţiunea de evaziune fiscală se referă la evidenţierea în actele contabile ale SC SPORTIVA FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale privind suma totală de 8.485.682 euro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.