Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Percheziţii DNA în Bucureşti şi 3 judeţe, la 3 instituţii publice

DNA

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2013 - 2015.

În cursul zilei de 29 mai 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în Municipiul București și județele: Hunedoara, Mureș și Cluj, din care 3 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba.

UPDATE: Potrivit unor surse judiciare, printre instituţiile vizate se află Agenţia de Protecţie a Mediului Hunedoara, Administraţia Geoparcului dinozaurilor Ţara Haţegului, Direcția Bazinelor Mureș. Procurorii anchetează contruirea unei hidrocentrale. Vezi AICI detalii!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.