stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Percheziţii DNA la Primăria Târgu Mureş şi la Romgaz/ UPDATE

Romgaz

Procurorii DNA efectuează percheziţii, joi dimineaţa, la Primăria Târgu Mureş şi la sediul din localitate al Societăţii Naționale de Gaze Naturale Romgaz SA.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre un dosar nou, cu privire la fapte de corupţie, trafic de influenţă în legătură cu încheierea unor contracte.

Percheziţii au loc şi la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane, potrivit aceloraşi surse.

UPDATE: Procurori din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş a Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, joi, la Primăria Târgu Mureş şi la filiala Romgaz din oraş, într-un dosar privind o serie de lucrări efectuate de Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz în cartierul Belvedere, precizează surse judiciare citate de Agerpres.

Descinderile de la Primăria Târgu Mureş au vizat Direcţia Arhitect şef, precum şi Compartimentul de investiţii, pentru a se stabili modul în care Romgaz a efectuat o serie de lucrări, constând în devieri de conducte, în zona cartierului Belvedere din Târgu Mureş. 

Sursele au precizat că procurorii DNA au solicitat de la administraţia publică locale documente referitoare la avizele pentru lucrarea respectivă, întrucât ar exista bănuiala că SNGN Romgaz nu ar fi avut în planul de investiţii acea deviere de conducte. 

Primăria Târgu Mureş a confirmat, joi, că DNA a solicitat documente referitoare la o serie de lucrări de investiţii în zona Cartierului Belvedere, referitoare la societăţile Gascop, Benţa Contrascom şi Romgaz.

***

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, este deja urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu. Procurorii anticorupţie l-au acuzat că ar fi alocat ilegal 4 milioane de lei echipei de fotbal din oraş, deşi aceasta avea datorii către stat. În urma adoptării criteriilor de integritate, PNL nu îl mai poate susţine pentru un nou mandat, însă edilul doreşte să candideze.

 

comments powered by Disqus

CITESTE SI



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.