Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Piața auto europeană a înregistrat o creștere accelerată în luna august

masini

Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană și țările EFTA (Asociația Europeană a Liberului Schimb n.r.) au crescut cu 5,5%, până la 903.143 unități în luna august 2017, un ritm dublu de creștere față de avansul de 2,6% înregistrat în luna iulie, a anunțat joi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/, informează Reuters.

În schimb, în România luna trecută au fost înmatriculate 12.001 autoturisme noi, în scădere cu 3,3% comparativ cu luna august 2016.

De asemenea, în primele opt luni ale acestui an înmatriculările de de autoturisme noi în UE și țările EFTA au crescut cu 4,4% până la 10,559 milioane unități, în cazul României fiind înregistrată o creștere de 16,6% până la 68.344 unități, anunță Agerpres.

Citește și: Hotelierii de pe litoral spun că nu vor mări tarifele anul viitor: Cât a costat în medie, pe cameră, un sejur vara aceasta

"Cifrele din luna august 2017 le-au depășit pe cele din luna august 2008, reprezentând cea mai bună performantă înregistrată de piața europeană în ultimul deceniu", subliniază ACEA.

În rândul marilor constructori, grupul francez Renault și cel japonez Toyota au înregistrat cele mai mari creșteri lunare ale înmatriculărilor, de 13% respectiv 12,5%, urmați de Fiat Chrysler cu un avans de 98%. În ceea ce privește marca low-cost Dacia, înmatriculările au crescut cu 15,8% până la 32.273 de unități.

Principalele piețe auto din UE au înregistrat performanțe solide în luna ianuarie, în frunte cu Italia si Spania, creșteri de 15,8% respectiv 13%. Vânzările de autoturisme au crescut cu 9,4% în Franța și cu 3,5% în Germania, dar au scăzut cu 6,4% în Marea Britanie.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

EFTA este alcătuită în prezent din patru state: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.