Premium
Ziarul Financiar:
Piaţa muncii din România începe să fiarbă din nou. Acum este la foc mocnit, dar în următorii ani va ajunge din nou “să dea în clocot”, ca în perioada 2006-2008, când companiile nu mai ştiau ce să facă pentru a-şi ţine angajaţii, pentru a aduce alţii noi astfel încât să acopere creşterea cererii.
Din ultimul trimestru din 2008, de când a izbucnit criza, până în 2014, companiile şi directorii de HR au avut o viaţă tihnită, cu excepţia celor din industria IT sau din sectorul componentelor auto. Fluctuaţia de personal a scăzut, cererile de majorări de salarii s-au temperat considerabil, iar angajaţii stăteau la locul lor, pentru că nu voiau să rişte, să plece.
Din 2014, pas cu pas, piaţa muncii a început să se schimbe din nou, iar acum companiile şi şefii de HR trebuie să se pregătească, asta dacă nu au făcut-o deja, pentru o nouă confruntare cu cererile angajaţilor, cu concurenţa şi cu noile tendinţe din piaţă.
Dacă înainte o creştere salarială de 10%, maximum 20% închidea gura salariaţilor pentru unul sau trei ani, în următorii ani s-ar putea ca acest lucru să nu mai fie de ajuns.
Cu ce se vor confrunta companiile, şefii şi directorii de HR, dar şi angajaţii:
1. Salariile mici vor creşte accelerat, salariile de mijloc vor cunoaşte de asemenea un plus, dar salariile mari vor stagna în cel mai bun caz, dacă nu chiar vor scădea.
2. Bonusurile vor deveni mai mari. Ca să nu-şi distrugă masa salarială, prin majorări la toată lumea, dar ca să facă faţă competiţiei, companiile vor mări bonusurile pentru performanţă pentru midlle manageri, angajaţii de top şi directori.
3.Companiile româneşti se vor confrunta cu un paradox: vor avea proiecte, vor avea comenzi, dar nu vor avea cu cine să le execute...
4. România trece din zona low-cost pentru multinaţionale în zona serviciilor cu valoare adăugată mai ridicată, ceea ce va implica salarii mai mari...
5. Companiile vor începe să se uite şi la atragerea unor angajaţi seniori. Din 2000 încoace, odată cu intrarea multinaţionalelor, toată lumea căuta angajaţi tineri, deştepţi, frumoşi, cu noua tehnologie “la gât”. Cei vechi erau depăşiţi şi nu figurau în cerinţele angajatorilor. Bazinul celor tineri începe să se epuizeze, comportamentul lor este mult mai schimbător, nu sunt dispuşi să “tragă la jug” ca cei din anii 2000, viaţa personală este în prim-plan şi mai puţin cariera, la prima ofertă pleacă şi nu au nicio remuşcare etc...
6. Creşterea salariilor nu va mai fi la unison în economie: vor fi sectoare care vor putea să plătească majorările de salarii, iar altele nu. Acest lucru va crea o criză în aceste sectoare care nu vor putea să ţină pasul cu piaţa...
7. Companiile vor începe să dea case angajaţilor vitali pentru a-i ţine sau a-i atrage la ei. Aceasta se întâmplă şi acum, dar sunt cazuri izolate. Această tendinţă se va accentua. Abonamentele la spa sau la cluburile de dans nu vor mai fi suficiente. Noile generaţii sunt mult mai pretenţioase. În câţiva ani, companiile care au proiecte şi din care câştigă foarte bine vor fi nevoite să dea ca bonus case angajaţilor vitali pentru că altfel vor pierde milioane de euro. Mai mult decât atât, casa va ajunge precum maşina în pretenţia angajaţilor. Gândiţi-vă că Ikea se pregăteşte să construiască 10.000 de apartamente în zona de nord a Capitalei. Impact are teren pentru 5.000 de apartamente. O bună parte dintre aceste case vor fi achiziţionate de companii pentru angajaţi. Iar Ikea ştie bine acest lucru.
Digi24:
Dacă pe analiştii americani ascensiunea lui Donald Trump i-a luat prin surprindere, de cealaltă parte a Oceanului, mulţi o privesc cu o senzaţie de deja-vu. Europa a asistat ea însăşi în anii 90 la ascensiunea unui miliardar excentric, predispus la gafe, căruia nimeni nu-i dădea, iniţial, nicio şansă să câştige alegerile. Silvio Berlusconi a condus, însă, vreme de nouă ani destinele Italiei.
Miliardar, peste măsură de franc, preocupat de propria-i podoabă capilară şi cu o înclinaţie către femei frumoase. Întrebaţi cărui personaj i se potriveşte descrierea, americanii ar răspunde fără să clipească: Donald Trump. În Italia, aceeaşi întrebare ar primi, însă, alt răspuns.
„Am avut şi noi acelaşi fenomen cu Berlusconi în 1994. Berlusconi spunea multe lucruri groteşti, dar nu era perceput aşa”, își amintește Massimo Franco, jurnalist la „Corriere della Sera”.
Trump şi Berlusconi au în comun imaginea de om care s-a îmbogăţit prin propriile forţe. În plus, promite altceva decât politicienii tradiţionali. Îi apropie, de asemenea, discursurile colorate şi nepăsarea, când vine vorba de critici.
Silvio Berlusconi declara, la un moment dat, într-un discurs ținut în public: Mi se tot spune: "Berlusconi, du-te acasă!". Sunt pus în încurcătură, pentru că, având 20 de case, nu ştiu la care dintre ele să mă duc.
Analiştii n-au crezut iniţial că Silvio Berlusconi va convinge alegătorii. Şi totuşi, el a ajuns să domine viaţa politică a Italiei timp de două decenii, având trei mandate de prim-ministru.
