Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Plan ROŞU de intervenţie: Microbuz implicat într-un accident GRAV

ambulanta3

Un accident grav s-a produs vineri, în jurul orei 12, pe DN 68, la limita dintre judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara. Un autotren ar fi intrat pe contrasens şi a izbit un microbuz plin cu pasageri.

Circulaţia este blocată pe ambele sensuri în localitatea Zeicani. Cel puţin opt persoane au fost rănite, iar şoferul microbuzului a rămas încarcerat.

„Conducătorul unui autotren, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din jud. Timiş, care circula pe DN68, pe raza localităţii Zeicani (tronson de drum în lucru, semaforizat), din direcţia Haţeg – Caransebeş, a intrat în impact frontal cu un microbuz care efectua o cursă regulată de persoane pe ruta Timișoara – Tg. Jiu. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea conducătorului microbuzului şi a 8 pasageri (cu vârste cuprinse între 19 şi 64 de ani). Starea acestora urmează a fi evaluată din punct de vedere medical de echipajele de intervenţie sosite la faţa locului. În cauză a fost  întocmit dosar penal, urmând ca, în urma cercetărilor efectuate, să fi stabilite circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier. Traficul rutier este blocat pe durata intervenţiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.