Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Planul lui Dragnea pentru Grindeanu

captura TV
Dragnea Grindeanu

Sorin Grindeanu începe să fie băgat în corzi din punct de vedere mediatic. Atacat de unii dintre membrii „grupului de comunicatori” de pe Whatsapp, prim-ministrul răspunde prin performanțele guvernului. Care este planul lui Dragnea în privința lui Grindeanu?

Nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni că actualul premier nu mai este în grațiile „tătucului” PSD. Atacul violent al Gabrielei Firea s-a petrecut cu dezlegare de la Dragnea. Primarul Capitalei este vârful de lance al social-democraților în ceea ce privește imaginea publică. Dacă vrei să discreditezi pe cineva din PSD, cele mai mari șanse de reușită le ai dacă o faci prin vocea Gabrielei Firea.

Din nefericire pentru Dragnea & comp., aceștia nu prea au lucruri palpabile pe care să i le reproșeze premierului. Deși prestația guvernului oferă și îndeajuns de multe gafe, în linii mari, situația este una pozitivă. După cum declară și Grindeanu, creșterea economică este în momentul de față peste previziunile oferite la începutul anului de Banca Mondială, numărul de firme nou înființate este de asemenea în creștere, la fel ca și încrederea investitorilor.

Un alt lucru pe care îl face Grindeanu este să vorbească despre următoarele sale întâlniri cu diverși oficiali străini. Cu alte cuvinte, premierul vrea să demonstreze că el își vede în continuare de guvernare și nu se apleacă să răspundă cu aceeași monedă criticilor venite de la colegii de partid.

Și nici nu ar trebui să facă acest lucru. În final, românii sunt prea puțin interesați dacă Grindeanu mai vorbește la fel de des cu Dragnea. Singurul care este afectat de acest lucru este însuși liderul PSD, care își vede puțin slăbită acea mână de fier cu care îi place să conducă.

Mai mult decât atât, o schimbare din funcție a lui Grindeanu, doar pe baza motivelor apărute în public până acum, l-ar transforma pe acesta într-o victimă a sistemului represiv din interiorul PSD. De aceea este nevoie ca cel mai eficient comunicator al PSD să iasă public și să-l critice pe prim-ministru. Dragnea l-ar schimba mâine pe Grindeanu, dacă ar fi convins că, pe de-o parte, Iohannis nu va încerca să exploateze situația, iar pe de cealaltă parte că Grindeanu nu se va transforma într-un „erou” al luptei împotriva dictaturii din PSD. Așadar, ne putem aștepta ca în perioada următoare să vedem o creștere a intensității precum și a numărului de declarații menite să-l discrediteze pe Grindeanu. Rămâne să vedem dacă acestea vor avea efectul scontat, sau dacă se vor întoarce ca un efect de bumerang tocmai împotriva lui Dragnea și a celor apropiați lui.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.