Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL a lansat o campanie de informare postBrexit

Partidul Național Liberal a lansat, joi, prin intermediul Organizației liberale Diaspora, o campanie de informare postBrexit pentru românii care trăiesc în Marea Britanie, intitulată "Alături de românii din UK", și cere Guvernului înființarea unei linii telefonice aceștia.

Potrivit unui comunicat al PNL , campania se va derula prin intermediul paginii de Facebook "www.facebook.com/alaturideromaniidinuk/".

"PNL își propune să le fie de ajutor românilor care trăiesc în Marea Britanie. Pagina de Facebook menționată va conține informații utile și noutăți despre evoluția Brexitului și poate constitui, de asemenea, o platformă utilă unde pot fi semnalate eventuale probleme cu care aceștia se confruntă în noul context sau eventuale incidente discriminatorii survenite. PNL consideră că românii din Marea Britanie merită respect și sprijin, pentru ca viețile lor să nu fie tulburate de ultimele evenimente", precizează sursa citată, potrivit Agerpres.

Liberalii susțin, totodată, că "pericolul xenofob este mai vizibil ca oricând, acum, în Regatul Unit, unde cetățenii străini stabiliți se confruntă cu furia naționaliștilor extremiști", iar "românii nu au fost nici ei ocoliți de aceste situații nedemne pentru un stat care s-a definit întotdeauna ca unul democratic".

"În acest context, PNL este îngrijorat de situația celor peste 170.000 de români care muncesc, potrivit datelor oficiale, în Marea Britanie — și care aduc beneficii țării în care locuiesc — și de situația celor aproximativ 9.000 de români angrenați în diverse forme educaționale în Regat. Tuturor acestora PNL le transmite că va întreprinde toate demersurile în plan instituțional pentru ca drepturile de cetățeni europeni să nu le fie afectate ca urmare a rezultatului referendumului", se arată în comunicat.

Drept urmare, PNL a cerut Guvernului înființarea "unei linii telefonice dedicate românilor din Marea Britanie", prin care cetățenii pot cere "informații cu privire la drepturile lor" și, totodată, să poată sesiza "eventuale probleme sau abuzuri cu care se confruntă".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.