Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL anunță ALEGERI ANTICIPATE! Ludovic Orban: 'Suntem pregătiți de guvernare'

Inquam Photos / George Calin
Ludovic Orban

PNL este pregătit să guverneze în orice moment şi va susţine orice demers pentru o guvernare fără PSD prin formarea unei noi majorităţi sau prin organizarea de alegeri anticipate, a declarat luni seara preşedintele PNL, Ludovic Orban.

"PNL este pregătit de guvernare după aceste alegeri în orice moment. Evident că nu ne ducem înainte în orice fel de guvernare, în care să fim obligaţi să facem compromisuri, în care să fim obligaţi să ne facem tovarăşi de drum cu nişte aliaţi care să ne diminueze capacitatea de a realiza un program de guvernare şi de dezvoltare a României. Orice demers posibil pentru a duce cât mai repede ţara spre o guvernare în care să nu fie fir de păr de pesedist îl vom susţine, indiferent că se constituie o nouă majoritate parlamentară fără PSD sau că se ajunge la alegeri anticipate", a spus Orban la Realitatea Tv.

Citește și: Doliu în lumea fotbalului! A murit un fost jucător al Stelei

El a subliniat că PNL nu acceptă "nicio negociere cu PSD".

Întrebat dacă alegerile anticipate sunt soluţia în acest moment, Orban a răspuns că este greu să organizezi alegeri anticipate în România, dar că şi acest scenariu este posibil.

Citește și: Adevărul: cine a declanșat de fapt CRIZA politică! Rolurile lui Grindeanu, Ponta și BINOMUL .

"Sigur, este foarte greu să organizezi alegeri anticipate în România (...). Dar e posibil şi acest scenariu. Pentru că ceea ce se întâmplă astăzi este de neînţeles. (...) Deci există o majoritate parlamentară confortabilă, care a dat un guvern în baza unui program de guvernare, care astăzi duce ţara într-o criză gravă. (...) Această criza politica arată, de fapt, adevărata faţă a celor care erau îmbrăcaţi în blăni de oaie în campanie şi le promiteau bieţilor părinţi şi bunici ai noştri că o să le crească pensiile, le promiteau tuturor funcţionarilor că o să le crească salariile peste noapte, le promiteau tuturor categoriilor socioprofesionale din România numai lapte şi miere. Se vede astăzi clar că sunt nişte lupi îmbrăcaţi în blăni de oaie", a adăugat liderul PNL.

Citește și: Un „aliat” de-al lui Grindeanu, pus la zid de PSD! Cum a fost SANCȚIONAT acesta

În opinia sa, este neclar ce se întâmplă la nivelul Parlamentului şi măsura în care se poate configura o altă majoritate parlamentară. El a mai spus că PNL caută să facă toate demersurile "pentru a încerca o posibilă configurare a unei noi majorităţi parlamentare care să nu includă în ea toţi aceşti oameni nocivi pentru România".

Ludovic Orban a punctat că urmează "să se întâmple foarte multe lucruri importante şi benefice pentru ţară", dar ele nu sunt posibile fără un guvern legitim şi fără stabilitate politică.

Citește și: ANAF anunță amenzi uriașe! Cine sunt cei vizați

Preşedintele PNL a adăugat că el comunică "permanent şi instituţional" cu preşedintele Klaus Iohannis, iar între PNL şi preşedintele României "există o legătură puternică".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.