Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL, cerere către Parlament în privința referendumului

pnl.ro
pnl sigla

"Partidul Național Liberal solicită Parlamentului declanșarea procedurilor care se impun pentru emiterea punctului de vedere favorabil asupra referendumului inițiat de președintele Klaus Iohannis.

Tematica supusă atenției de președintele României este acoperitoare asupra dezbaterilor iscate în întreaga societate, iar un alt punct de vedere decât cel favorabil inițiativei riscă să afecteze credibilitatea întregului Parlament.

Avertizăm că, față de o asemenea situație, responsabilitatea aparține majorității parlamentare PSD-ALDE, care trebuie să accepte că deasupra intereselor sale politice se așază încrederea de care trebuie să se bucure o instituție fundamentală a democrației.

Citește și: Iohannis lansează un nou atac la PSD-ALDE, dar îl laudă pe Grindeanu

Cu această ocazie, solicităm PSD să afirme răspicat, cu subiect și predicat, dacă respinge solicitarea președintelui Klaus Iohannis de consultare populară. O astfel de poziție a PSD ar arăta duplicitatea acestui partid care revendică votul românilor, dar care respinge în același timp dreptul acestora de a se exprima asupra unei tematici de interes național pentru care nu solicitat și nici nu au primit mandat popular.

Tema grațierii și a alterării legislației din domeniul penal nu au făcut obiectul programului de guvernare al PSD, nu au fost supuse atenției publice, ci s-au constituit într-o agendă secretă a acestui partid.

Prin urmare, sunt total lipsite de fundament și aberante toate alegațiile liderilor PSD conform cărora nu sunt lăsați să guverneze întrucât nu li se permite promovarea celor două Ordonanțe de Urgență care, subliniem, nu au făcut obiectul scrutinului din 11 decembrie.

Actul de guvernare nu este cu nimic împiedicat de nepromovarea acestor Ordonanțe de Urgență, croite cu dedicație pentru politicieni sau protejații acestora.

Amintim faptul că obsesia PSD pentru amnistie și grațiere s-a manifestat încă din 2013, când PNL a reușit să blocheze acest demers. A continuat cu încercări constante ale PSD de alterare a legislației în domeniul penal, de sabotare a luptei anticorupție și de așezare a protejaților politici deasupra Legii prin vot politic în Parlament. PNL s-a aflat de fiecare dată de partea celor care au susținut egalitatea în fața legii ca fundament al statului de drept.", s-a arătat într-un comunicat trimis pe adresa redacției.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.