Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, a promulgat sâmbătă o nouă lege controversată privind Tribunalul Constituţional, sursă de îngrijorare pentru Comisia Europeană şi Washington, potrivit AFP.
Miercuri, în numele protejării statului de drept în Polonia, Bruxellesul a dat un termen de trei luni Varşoviei pentru a revizui funcţionarea Tribunalului Constituţional, ţintă a conservatorilor după venirea lor la putere. Aceştia din urmă consideră Tribunalul Constituţional ca fiind un bastion al opoziţiei, care riscă să frâneze reformele lor.
Ultimatumul Bruxellesului este o nouă etapă, a doua, adoptată în procedura inedită declanşată de UE împotriva Varşoviei privind statul de drept, care ar putea duce în cele din urmă la sancţiuni precum o suspendare a drepturilor de vot ale Poloniei în cadrul UE.
Varşovia pune sub semnul întrebării legitimitatea Comisiei Europene în acest dosar, exprimându-şi dubiile că Bruxellesul "respectă principiile cooperării loiale cu guvernele ţărilor membre".
Promulgând noua lege, Duda a ignorat diferitele apeluri de a o respinge, în special din partea mai multor organizaţii naţionale de judecători sau a Comitetului Helsinki pentru drepturile omului, care a calificat reforma drept "un atentat la democraţia constituţională".
Comisia Europeană a transmis oficial miercuri Poloniei "recomandările sale privind statul de drept", făcând o listă cu problemele specifice la care autorităţile de la Varşovia trebuie să răspundă.
Bruxellesul cere Varşoviei să publice şi să pună în aplicare deciziile date de Tribunalul Constituţional, în special cea care consideră ca fiind contrare Constituţiei schimbările legate de numirea unor judecători pe care guvernul încearcă să îi impună Curţii.
Însă legea promulgată de preşedintele polonez nu ţine cont de aceste recomandări.
UE vrea de asemenea ca toate deciziile viitoare ale celei mai înalte instanţe judiciare din Polonia să fie făcute publice 'automat'.
Bruxellesul a cerut totodată autorităţilor poloneze să se asigure că orice reformă a legii respectă decizia Tribunalului Constituţional şi ţine cont de opinia Comisiei de la Veneţia, organism al Consiliului Europei care se ocupă de respectarea statului de drept.
Majoritatea guvernamentală a modificat în noiembrie 2015 regulile privind numirea membrilor Tribunalului Constituţional şi, în decembrie 2015, cele privind funcţionarea sa, stârnind temeri în legătură cu independenţa acestei instanţe. Bruxellesul se teme astfel de eficienţa controlului de constituţionalitate în legătură cu o serie de legi sensibile, printre care şi cea privind media.
Conform guvernului condus de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), noua lege introduce soluţii "în perfect acord cu normele internaţionale"
Polonia sfidează Uniunea Europeană și SUA
Articole Similare

415
Un primar PSD a murit în timp ce mergea la serviciu: a fost cercetat într-un dosar de delapidare şi fraudă informatică
415

1.286
Liderul senatorilor PSD cere demisia lui Ionuț Moșteanu: „Fără impostori în funcții publice”
1.286

1.899
VIDEO Dogioiu anunță ședință extraordinară de Guvern pentru adoptarea legii pensiilor magistraților, după avizul CSM
1.899

2.283
Garry Kasparov, atac dur: 'NATO nu există. Motivul pentru care încă stați aici și o sărbătoriți este că Ucraina moare în fiecare minut'
2.283

1.372
FOTO Schema Kendama lovește cumpărătorii online: O femeie a fost țepuită după ce a comandat jucăria pentru copilul ei. Ce "surpriză" a găsit în colet
1.372

1.028
Alertă în Israel - Grupuri armate din Siria ar intenționa să ia cu asalt Înălțimile Golan
1.028

1.521
Ministerul Finanțelor lămurește scandalul colectărilor din TVA care ba au crescut, ba au scăzut: Încasările sunt record!
1.521

4.425
VIDEO Semnal din coaliție pentru magistrați și CCR pe cea mai aprinsă temă: se zvonește modificarea legii de funcționare a CCR / „Toate au niște limite”
4.425

3.768
Guvernul a numit noua conducere super-agenției AMEPIP: Cine sunt oamenii care pot aduce în țară 330 de milioane de euro din PNRR
3.768

3.123
Ministrul Finanțelor promite bani de salarii la rectificare și calmează isteria lansată de Ilie Bolojan
3.123

2.023
Cine este suspectul în atacul de la Washington - Legături cu CIA și armata americană
2.023

6.196
Scandalul studiilor lui Moșteanu - Ministrul Apărării își publică diploma: „Într-un CV făcut în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală”
6.196

4.127
Schimbare la vârful CSM: cine sunt magistrații care vor conduce Consiliul în 2026, în plin asediu asupra statutului magistraților
4.127


















Comentează