Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ponta a anunţat Comisia Europeană că ar putea DEMISIONA

ponta ue

Premierul Victor Ponta l-a anunţat pe prim-vicepreşedintele Comisiei Europene că va demisiona. S-a întâmplat cu o zi înainte de a fi chemat la DNA, iar episodul a fost relatat chiar de oficialul european, cu două ore înainte ca Ponta să se prezinte la DNA.

Vezi şi: Scandalul Ponta-DNA, în presa din toată lumea (Sinteză)

"Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avut, vineri dimineaţă, la ora 9.00, o întâlnire cu ambasadorii statelor UE în România. Întâlnirea a avut loc la hotelul Hilton din Bucureşti şi a debutat cu Timmermans povestindu-le celor prezenţi cum, cu o seară înainte, pe drumul de la Ruse la Bucureşti, a mers în maşină cu premierul Ponta, care i-a spus că a două zi, vineri, urmează să fie chemat la DNA pentru nişte fapte comise când era avocat. Premierul i-a spus lui Timmermans că ar putea demisiona din funcţie dacă este pus sub învinuire. Ambasadorii au fost şocaţi de veste, iar Timmermans la rândul lui a fost surprins să constate că nimeni din rândul diplomaţilor nu părea să ştie că premierul urmă să fie chemat la DNA, să fie pus sub învinuire şi apoi să demisioneze. Două ore mai târziu, premierul ajungea la DNA şi apoi declara că nu va demisiona din funcţie că urmare a punerii sub învinuire", informează Centrul de Investigaţii Media.

content-image

Vezi şi: Ponta, URMĂRIT PENAL în dosarul lui Şova: Fals, evaziune, spălare de bani, conflict de interese

Vezi şi: Iohannis: Premierul trebuie să demisioneze

Vezi şi: OFICIAL - Ponta REFUZĂ să demisioneze

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.