Premium
Înțelepciunea comună este că partidele anti-anti-corupție (PSD, ALDE) sunt populiste în timp ce partidele pro-anti-corupție („dreapta”) nu sunt populiste ci poate chiar elitiste. Această înțelepciune nu este cu totul fără fundament. Deși toate partidele au o doză de populism, PSD este mai competent în a juca acest rol, în timp ce (cel puțin) din partea PNL ne izbesc periodic puseuri elitiste fără valoare electorală. Însă realitatea este mai complexă, dreapta anticoruptă venind la pachet cu propria porție de populism. Este important ca, evitând populismul PSD, să nu cădem în capcana altor populisme.
Ideea comună este că PSD cumpără cu măsuri sociale complicitatea populației pentru a strangula, mai mult sau mai puțin lent, lațul în jurul unor instituții precum DNA sau ANI. Dar, dată fiind popularitatea în creșterea DNA, este greu de spus în ce măsură aceste atitudini sunt populiste sau nu. Ele nu răspund perfect criteriului obișnuit în conversație (populism = măsuri contra voturi) și nici unor criterii mai complexe despre care vom vorbi în cele ce urmează.
Apoi, existența unor măsuri populiste nu califică automat un partid ca fiind populist. Orice partid care vrea să supraviețuiască va lua la un moment dat „măsuri populiste” adică acel gen de măsuri care să aducă un minim de bunăstare imediată în ciuda sfaturilor experților care ar dori un mers mai prudent al societății. Ca să numim un partid ca fiind populist este nevoie să spunem că principalele idei ale partidului, sursa existenței sale este populistă.
Să luăm un exemplu simplu: PPDD. Liderul acestui partid vorbea mereu despre popor, plângea de mila poporului și promitea lucruri pentru popor.
Nu vreau să spun că partidele românești sunt libere de populsim. Dimpotrivă, în decenii de democrație, politicienii au finisat destul de bine această latură de atac electoral. Nici nu vreau să minimizez populismul PSD. Partidul a cultivat și menținut mereu o aripă naționalistă și populistă, de la Adrian Păunescu la Codrin Ștefănescu.
Dar dracul populist nu este (deocamdată!) infinit de negru. Se poate mai rău, precum în Polonia, precum în Ungaria.
*
Am promis o definiție mai riguroasă a populismului. Deși pot exista mai multe definiții ale fenomenului, o prefer pe cea a lui Cas Mudde, care poate fi ușor verificată în teren (spre deosebire de altele care sunt mai intelectuale și greu aplicabile).
Conform lui Mudde, populismul opune un popor bun și virtuos unor elite rele. Vedem asta la PPDD, care vroia să scape poporul de politicieni. Vedem asta la Traian Băsescu care a cultivat (pe când era în vogă) o relație directă cu poporul peste capul structurilor intermediare de exprimare a legitimității, precum Parlamentul sau presa. Vedem asta la Donald Trump care vrea să „sece mlaștina de la Washington”. Vedem asta la campania pro-Brexit care s-a construit pe ideea că înțelepciunea omului simplu din popor nu are nevoie de ajutorul experților ca să înțeleagă aspectele complexe ale realității.
Și vedem populism în lupta anticorupție, care se întâmplă să fie tema acestui articol. Nu mă refer aici la lupta organismelor specializate, precum DNA – ele îndeplinesc o funcție tehnică. Mă refer la lupta politică, promovată de politicieni și militanți.
Discursul anticorupție este destul de bine rezumat în caricatura de mai jos. Există o vacă, vacă este mulsă prea tare și de aceea este slabă. Concluzia implictă este că, mulsă mai cu blândețe, ar produce lapte îndestulător.
Faptul că mulgătorul seamănă cu Barack Obama nu reabilitează cu nimic caricatura ci, dimpotrivă, ne face să să presupune că este o adaptare a producțiilor populiste de dreapta din SUA.
Dar, veți spune, nu este adevărat că, dacă am elimina pe cei ce ne mulg ne-ar fi bine? Răspunsul simplu este... nu.
Evident că, într-o lume minunată și fără corupție ne-ar fi mai bine. Dar aici apar două probleme. Prima este că lumile ideale nu există. A două este că mai binele poate fi dușmanul binelui.
Corupția nu poate fi eliminată dintr-o societate. Nu există exemple de societate fără corupție. Ea poate fi doar limitată. Și măsura în care poate fi limitată depinde de cultura locală. Atâta vreme cât dăm o șpagă mică la ghișeu și votăm primari care nu fac nimic util, cultura noastră rămâne vulnerabilă la corupție.
Sunt unii care spun că ne stă corupția în cale. Și este adevărat. Dar o parte din corupție este precum gravitația. Dacă vrei să zbori trebuie să o controlezi, căci anularea este este imposibilă.
Discursul anti-corupție nu devine nociv imediat ce cântă ode poporului. El devine nociv când spune că societatea nu trebuie să facă mai nimic afară de anti-corupție. „Să se pună un președinte cinstit”, aud uneori cetățeni vorbind. „Să votăm cu partidul care fură mai puțin” spun diverși intelectuali și formatori.
Aici este problema. Acceptând că vei promova partidul care fură mai puțin (și nu pe cel care, per total, îți aduce o viață mai bună) devii prizonierul acelui partid. Dacă se strânge o masă critică suficient de mare, atunci partidele de dreapta vor ști că este suficient să fie doar marginal mai oneste decât PSD. Ceea ce nu este nici prea greu și nici mare lucru.
De fapt, dreapta se comportă de acum ca și cum un pic de cinste (PNL) sau mai multă cinste (USR) ar avea un efect magic atât electoral cât și de guvernare. Fiind atât de ocupați să fie cinstiți, ei au mai puțin timp să facă opoziție, să propună programe de guvernare, etc. În schimb au conflicte interne prelungite (USR) bat la pas satele patriei (PNL) și fac din când în când dealuri discrete cu primarii PSD (în principal PNL dar și USR începe să fie acuzat de asta).
Până și lupta anti-corupție este ciuntită prin transformarea ei în temă populistă. Noi știm să arestă și să condamnăm oameni. Nu știm să controlăm fluxurile financiare, nu știm să confiscăm, nu știm să facem reguli care să descurajeze corupția și nu știm ca din când în când să facem un pas înapoi și să micșorăm statul.
Dar nu e nimic, spun intelectuali și formatori, important e să votăm opțiunea cea mai plauzibilă în a aduce la guvernare un partid marginal mai cinstit decât PSD sau ALDE. 10% mai cinstiți și vom fi fericiți, indiferent de ce compromisuri trebuie să facem.
Nu îi luați în serios pe aceștia. Cereți partidelor pe care vreți să le votați mai mult. Acum, nu în an electoral. Pentru că acum și nu în anul electoral se decide soarta următoare guvernări.
