Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poziția SUA în privința acordului de la Paris: Casa Albă îl contrazice pe comisarul UE pentru schimbările climatice

trump, casa alba

Reprezentanţii a peste 30 de ţări s-au reunit sâmbătă, la Montreal, pentru a discuta punerea în aplicare a Acordului de la Paris în domeniul schimbărilor climatice. Statele Unite au trimis doar un observator, iar Casa Albă a precizat că nu şi-a schimbat poziţia şi se va retrage din Acord dacă nu se vor renegocia condiţiile de aderare, informează agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.ro

Comisarul european pentru acţiune în domeniul climei şi energie, Miguel Arias Canete, a declarat neoficial presei, la începutul reuniunii, că trimisul Statelor Unite ar putea căuta formule de angajament faţă de termenii acordului semnat în 2015, la Paris, de guvernele a 195 de ţări, relatează EFE. Cotidianul Wall Street Journal, preluat de Reuters, a scris că administraţia condusă de preşedintele Donald Trump nu se va retrage din înţelegerea semnată sub predecesorul acestuia, Barack Obama, ci s-a oferit să îşi reînnoiască angajamentul; sursa citată de ziar era tot comisarul european. Şi ministrul francez pentru tranziţia ecologică, Nicolas Hublot, a subliniat că toţi participanţii la dialogul de la Montreal - inclusiv observatorul american - au luat act de faptul că "Acordul de la Paris este ireversibil", menţionează AFP.

Butoiul cu pulbere stă să explodeze. Turcia la un pas să invadeze Irakul. SUA, Irak și Iran le cer kurzilor să abandoneze referendumul pentru INDEPENDENȚA


La scurt timp după apariţia acestor ştiri, Lindsay Walters, adjunctă a secretarului de presă al Casei Albe, a difuzat un comunicat în care arată că "nu s-a produs nicio schimbare în poziţia Statelor Unite privind Acordul de la Paris". "După cum a spus clar preşedintele, Statele Unite se vor retrage dacă nu putem participa în termeni mai favorabili pentru ţara noastră", a adăugat ea. După câteva minute, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, a susţinut la rândul său aceeaşi idee într-un mesaj în reţeaua Twitter: "Poziţia noastră faţă de acordul de la Paris nu s-a schimbat. @POTUS (acronim pentru President of the United States - preşedintele SUA) a fost clar, SUA se retrag dacă nu obţinem termeni pro-americani". 

Everett Eissenstat, director adjunct al Consiliului Economic Naţional al Casei Albe, care a condus delegaţia americană la Montreal, a refuzat solicitarea Reuters de a comenta. 

Procesul de retragere din Acordul de la Paris ar urma să dureze până în 2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.