Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Guatemalei a demisionat după ce a fost emis mandat de arestare pe numele său

Preşedintele Guatemalei, Otto Pérez Molina, acuzat de corupţie, şi-a dat joi demisia pentru 'a menţine caracterul instituţional al executivului', a informat o sursă oficială, citată de EFE. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al şefului statului, Jorge Ortega, care a declarat că Pérez Molina, care risca să fie destituit după ce îşi pierduse imunitatea, 'şi-a prezentat demisia', transmite AFP.

Liderul conservator, aflat la putere din 2012, a luat această decizie pentru a putea înfrunta 'pe cont propriu procedura deschisă împotriva sa', a spus Ortega, la câteva ore după ce justiţia din Guatemala emisese un mandat de arestare pe numele preşedintelui. Pérez Molina este acuzat de parchet şi de Comisia internaţională a ONU împotriva impunităţii în Guatemala (CICIG) că a condus un sistem de corupţie în sistemul vamal, cu funcţionari care au primit mită pentru a scuti de taxe anumite importuri.

Preşedintelui conservator, un general în rezervă în vârstă de 64 de ani, i se ridicase marţi imunitatea în urma unui vot în unanimitate al parlamentului, o măsură inedită în istoria Guatemalei şi salutată de o mare parte dintre cetăţeni. De marţi seara, justiţia i-a interzis preşedintelui să părăsească teritoriul ţării. Miercuri, Curtea Constituţională a confirmat începerea urmăririi penale, respingând recursul depus de preşedinte pentru suspendarea procedurii, scrie agerpres.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.