Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele PSD Liviu Dragnea participă la reuniunea PES / FOTO

Președintele PSD Liviu Dragnea participă în cursul zilei de joi la reuniunea Partidului Socialiștilor Europeni premergătoare Consiliului European, care are loc la Bruxelles, în cadrul căreia va fi conturată poziția liderilor socialiști față de problemele care vor fi abordate în Consiliu.

Principalele subiecte de discuție sunt legate de criza refugiaților, de funcționarea spațiului Schengen și protecția frontierelor, precum și de problematica ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Referitor la BREXIT, în special la pachetul de măsuri privind beneficiile sociale și libera circulație a forței de muncă, poziția exprimată de președintele PSD rezonează cu cea generală din cadrul PES, respectiv garantarea aplicării nediscriminatorie și neretroactivă a oricăror măsuri care restrâng drepturile cetățenilor altor state care muncesc pe teritoriul Marii Britanii.

Cu ocazia acestei reuniuni, președintele PSD Liviu Dragnea va avea ocazia unor schimburi de idei cu Serghei Stanișev, președintele PES și cu Gianni Pittella, președintele Grupului Progresist Socialist și Democrat din Parlamentul European, se anunţă într-un comunicat de presă.

content-image

 

content-image

 

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.