Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preda: Londra va face presiuni pentru modificarea directivelor legate de muncă

preda
Acesta cere ca imigraţia în Marea Britanie provenind din ţările Uniunii Europene să fie limitată. Preda se aşteaptă ca Londra să facă presiuni la Bruxelles, pentru modificarea directivelor legate de piaţa muncii. În opinia lui Cristian Preda, "e interesantă această poziţie a lui Clegg, pentru că el spre deosebire de alte voci care în ultimele luni, în ultimii ani s-au pronunţat în această chestiune, vine din Partidul Liberal Democrat, adică nici UKIP, partidul lui Farage, deja de-acum cunoscut pentru aversiunea sa faţă de români, bulgari, în general faţă de nebritanici, nici de la conservatori, care au încercat să vâneze voturi pe terenul lui Farage. Nick Clegg a fost membru al Parlamentului European, un om cu un angajament proeuropean şi care acum poartă o controversă cu laburiştii, este într-o dispută cu laburiştii, pe care îi acuză că atunci când erau la putere şi România şi Bulgaria au intrat în Uniune, n-au pus la punct un sistem de control al intrărilor, care să împiedice fraudele". "Deci în mişcarea democrat-liberalilor pe acest teren e probabil că Londra va propune o modificare a directivelor referitoare la muncă, pentru că altfel există şi a fost discuţia asta şi când se vorbea la începutul anului despre dezbaterea electorală din Germania, există directiva europeană care spune clar: poţi să stai în oricare stat membru al Uniunii trei luni. Asta este limita. Nu poţi să stai şapte luni fără serviciu sau fără studii sau fără bani, nu poţi să stai nici trei luni şi o zi. E probabil, eu asta anticipez, o presiune venită de la Londra, probabil că va veni şi din alte capitale, pentru ca directive referitoare la circulaţia în interiorul Uniunii şi la relaţia între circulaţia liberă şi muncă să fie modificate, astfel încât să se găsească nişte sisteme de gestiune care să împiedice fraudele", a declarat, la RFI, eurodeputatul Mişcării Populare. "Dincolo de această preocupare, se va stârni şi isteria din nou naţionalistă, care e prezentă în toate societăţile, nu avem doar noi oameni care se aprind repede când aud discursul critic la adresa celuilalt. Vom vedea dacă la toamnă sau la anul se va intra mai profund în această materie", conchide Preda. Ce spune Nick Clegg? Imigraţia în Marea Britanie provenind din ţările Uniunii Europene ar trebui limitată, va pleda luni într-o alocuţiune vicepremierul britanic, lansând o dezbatere crucială pe tema imigraţiei şi Europei cu nouă luni înaintea alegerilor generale, relatează AFP. Potrivit unei copii a discursului său, liderul liberal-democraţilor, Nick Clegg, va propune o consolidare a sistemului european de integrare actual. În cadrul acestuia, noii membri trebuie să aştepte până la şapte ani înainte ca cetăţenii lor să aibă dreptul de a trăi şi munci în alte ţări membre UE. Clegg vrea o prelungire a acestei durate, pe care o justifică prin diferenţele economice dintre state. Naţiunile precum Marea Britanie ar urma să aibă dreptul de a limita intrările pe teritoriul său, dacă numărul imigranţilor este prea mare după depăşirea termenului, argumentează vicepremierul în discursul său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.