Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angela Merkel cedează presiunilor. Decizie radicală cu privire la refugiaţi

merkel

Angela Merkel a acceptat duminică - pentru prima oară - un obiectiv de plafonare anuală a numărului de refugiaţi acceptaţi în Germania, cedând presiunii exercitate de familia sa conservatoare politică ce-i cerea o înăsprire după recentele alegeri legislative, relatează AFP, conform news.ro.

Un proiect de compromis încheiat într-o reuniune de criză, la Berlin, între Uniunea Creştin-Democrată (CDU), pe care o prezidează cancelarul şi aliata sa bavareză Uniunea Social-Democrată (CSU) - un preludiu al negocierilor cu alte formaţiuni în vederea formării unei coaliţiii de guvernare - vorbeşte despre un obiectiv viitor de 200.000 de oameni pe an, potrivit unui document obţinut de AFP.

Klaus Iohannis, mesaj pentru Simona Halep după ce a devenit numărul 1 mondial

”Vrem să ajungem ca numărul persoanelor primite din motive umanitare să nu depăşească 200.000 pe an”, se subliniază în textul acceptat de cele două formaţiuni. Ele speră, astfel, să rezolve un conflict care le opune de doi ani.

Angela Merkel şi preşedintele CSU Horst Seehofer vor să prezinte luni, la Berlin, detaliile compromisului lor, la care au ajuns după zeci de ore de negocieri.

În document se pune, de asemenea, problema regrupării noilor solicitanţi de azil în câteva centre bine localizate, în perioada în care le sunt examinate dosarele. În prezent, ei sunt repartizaţi în cămine în întreaga ţară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.