Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PREMIERĂ în justiție: Banca și clientul pot împărți povara creșterii ratelor

franci elvetieni

Prima hotărâre luată de o instanţă judecătorească autohtonă aplicând impreviziunea, după decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) pe Legea dării în plată, a fost pronunţată, zilele trecute, de Judecătoria sectorului 2 al Capitalei, într-un proces deschis împotriva Bancpost. In premieră, o instanţă din România a decis împărţirea pe jumătate a poverii cursului de schimb leu/CHF între bancă şi client. Cazul respectiv priveşte un dosar de credit în franci elveţieni (CHF), iar hotărârea instanţei este luată pe fond, banca având posibilitatea să facă apel, informează magnanews.ro.

Conform portalului justiţiei, hotărârea instanţei subliniază: „Admite în parte cererea de chemare în judecată.  Dispune adaptarea pentru viitor a clauzei stipulate în convenţia de credit nr. (…) «La încetarea acestei perioade, împrumutatul va plăti băncii creditul primit împreună cu dobânda şi comisioanele aferente la termenele şi în sumele convenite, în conformitate cu graficul de rambursare. Împrumutatul şi codebitorul său se obligă să restituie băncii, prin depunere de numerar la casieria băncii sau prin virament în contul de la pct. 2.1 creditul primit împreună cu dobânda şi comisioanele aferente în conformitate cu graficul de rambursare», în sensul că toate sumele datorate de reclamant în temeiul convenţiei de credit se vor calcula la o valoare a CHF egală cu jumătate din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plăţii şi valoarea CHF de la momentul contractării, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul contractării. Dispune restituirea de catre pârâtă a sumelor excedentar încasate, în raport de formula de calcul mai sus menţionată, începând cu data introducerii acţiunii. Constată caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei stipulate în convenţia de credit nr. (…), sub aspectul perceperii comisionului de administrare şi de acordare credit «Clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului şi comision de administrare lunară a creditului de 0.3% aplicat la valoarea soldului creditului». Respinge cererea în rest, ca neîntemeiată. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare”.

Mircea Badea, reacție acidă: 'Este califatul lui Kovesi, Laurahuakbar'

Acest litigiu dă startul unei noi modalităţi de reechilibrare a contractelor de credit încheiate în CHF şi nu numai, fiindcă pe reechilibrare vor putea intra inclusiv contractele în euro sau orice altă monedă ce a cunoscut o creştere galopantă. Decizia Judecătoriei Sectorului 2 deschide poarta tuturor celor ce au pierdut litigiile pe îngheţarea cursului valutar, având astfel posibilitatea să îşi bazeze acţiunea de adaptare a contractelor de credit pe Decizia nr. 623  Curţii Constituţionale şi pe vechiul cod civil, ce prevedea în varianta scurta impreviziunea, iar cu ajutorul explicaţiilor date de către CCR în decizia 623, impreviziunea capătă greutate şi noţiune extinsă”.

Conform instanţei, formula de împărţire a riscului dispusă de instanţă a fost calculată astfel: cursul de la momentul semnării contractului – 1,8857 lei/CHF minus cursul de la data plăţii – 23.02.2017 – curs CHF 4,2519 lei/franc, rezultă 2,37 lei/CHF. Rezultatul (2,37 lei/CHF) se imparte la 2 şi rezultă 1,185 lei/franc, la care adăugăm cursul de la data semnării, şi anume 1,88 şi rezultă un curs la zi de 3,07 lei/francul elveţian – curs îngheţat”.
În urma acestei hotărâri, putem discuta pentru prima dată în România de adaptarea unui contract de credit, în sensul că împrumutatul nu urmează să plătească nici 1,8 lei/CHF şi nici 4,2 lei/CHF, ci o medie între sume, tocmai pentru ca acel contract să funcţioneze pe mai departe.

Partea spectaculoasă a hotărârii Judecătoriei sectorului 2 este că aceasta o să fie bază atât pentru litigiile referitoare la CHF, dar şi pentru litigiile în euro şi orice altă monedă ce a cunoscut o majorare galopantă. În urma acestei hotărâri, se aşteaptă ca toate instantele să aplice acestă variantă a impreviziunii şi să calculeze valoarea contractelor în aşa fel încât riscul să fie împărţit între bancă şi client. De asemenea, procedura împărţirii riscului valutar între bancă şi client poate fi folosită inclusiv pentru cei executaţi silit, având în vedere o altă pronunţare tot în premieră, prin care instanţa îngheţa cursul valutar pentru un executat silit în cadrul procedurii de executare silită. Aplicând formula dispusă de Judecătoria sectorului 2, băncile vor trebui să restituite şi comisioanele plătite în plus de clienţi, iar dacă acestea vor refuza s-ar putea trezi cu noi procese.

Reprezentanţii Bancpost susţin că au luat notă de hotărârea instanţei şi că îşi rezervă dreptul de a formula cale de atac în vederea soluţionării definitive a cauzei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.