Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul a pierdut un bun prilej să-și demită purtătorul de cuvânt

revista presei
ro: Nu e prima dată cînd Mirel Palada se referă la ziariști în termeni necuviincioși. Prin natura postului, purtătorul de cuvînt al Guvernului e demnitarul de la care se cere maximă corectitudine în raport cu presa. Nu de alta, dar declarațiile sale ajung la opinia publică numai și numai prin intermediul presei. Avînd în vedere acest adevăr, dar și faptul că prestațiile sale după numire îl recomandă pe Mirel Palada mai degrabă pentru circ, decît pentru Guvern, ar fi fost de așteptat ca Victor Ponta să-l demită de cîteva ori pînă acum. Nu numai pentru că numitul comite grave abuzuri, folosindu-și funcția (cine dracu ar lua seamă la ce zice Mirel Palada pe Facebook, dacă n-ar fi vorba de un funcționar guvernamental?), dar și pentru că orice premier cît de cît normal la cap și-ar da seama că purtătorul de cuvînt îi complică relația cu presa în loc să i-o simplifice, cum ar trebui. Noua știurlubăceală ar fi fost un bun prilej ca Mirel Palada să fie demis. România Liberă: Preşedintele rus, Vladimir Putin, fost agent KGB, acţionează şi în Ucraina aşa cum a învăţat la şcoala de spionaj – în primul rând neagă orice evidenţă; în al doilea rând, planurile sale de ocupare şi control al estului Ucrainei se derulează sub acoperirea minciunilor şi a operaţiunilor minuţios elaborate pentru a păcăli Occidentul; în al treilea rând, acţiunile au loc noaptea – reţetă rodată în timp de serviciile secrete ruse – sau în week-end, când populaţia şi responsabilii occidentali sunt într-o perioadă de relaxare. Ultima „farsă” a liderului de la Kremlin este cea a „convoiului umanitar” pentru Ucraina, care a abătut atenţia lumii de la adevăratul său scop – venirea în ajutorul mercenarilor care luptă în estul Ucrainei pentru „Noua Rusie”, un teritoriu pentru care face orice pentru a-l menţine sub controlul Moscovei. Ieri, în timp ce se aştepta intrarea ajutorului umanitar rus în Ucraina, reporterii occidentali au relatat penetrarea frontierei de un convoi de blindate ruseşti, care ar fi transportat lansatoare de rachete. Kievul anunţase sâmbătă distrugerea unui astfel de convoi de vehicule militare intrat pe solul ucrainean, ceea ce Moscova a dezminţit ca fiind „fantezii”. De luni de zile, armele ruseşti traversează frontiera ucraineană, inclusiv material greu, tancuri sau lansatoare de rachete, precum cea care a doborât la 17 iulie avionul de linie al Malaysian Airlines. Liderii rebelilor separatişti pro-ruşi, ca Igor Strelkov, şeful lor militar, sau Alexandr Borodai, „prim-ministru” al autoproclamatei republici Doneţk – între timp, ambii demisionari – vin din Rusia şi provin din serviciile secrete ruse. Ziarul Financiar: Ceea ce nu va spune niciodată Liviu Voinea, ministrul bugetului, este că el nu a tăiat banii de investiţii, ci pur şi simplu ministerele, în special cele care au fost în responsabilitatea lui Dan Şova, nu au fost în stare să cheltuiască banii alocaţi. Şi aici vorbim în mod special de infrastructură. Dan Şova a trimis România în recesiune în trimestrul al doilea pentru că nu a fost în stare ca în 2013 să înceapă proiecte şi să dea de lucru economiei. Dacă ar fi început proiecte , poate 20.000 de oameniar fi avut ce să muncească, atât la autostrăzi sau drumuri, cât şi pe orizontală. Construcţiile au cel mai mare factor de multiplicare în economie. La un kilometru de autostradă nu lucrează efectiv numai 500 de oameni, ci poate un număr dublu în fabricile care furnizează materie primă. Pentru că în 2012 a fost în campania electorală, iar în 2013 s-a plimbat pe la televizor, Dan Şova nu a pus nimic pe masă, ci chiar a mâncat din potenţialul de creştere pentru viitor. Iar acest lucru s-a văzut în trimestrul întâi şi în trimestrul doi din acest an, perioade care au fost cu minus în faţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.