Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premiul Saharov 2016 a fost câştigat de două femei yazidi

Activistele yazidi Nadia Murad şi Lamiya Aji Bashar, care au reuşit să scape din sclavia sexuală în care erau ţinute de jihadiştii din gruparea Stat Islamic, au câştigat Premiul Saharov pentru libertatea de gândire al Parlamentului European, a anunţat joi pe Twitter europarlamentarul liberal Guy Verhofstadt, transmite DPA, potrivit agerpres.

Cele două femei, aparţinând acestei minorităţi religioase, au fost sechestrate de jihadişti în 2014, atunci când gruparea teroristă a preluat controlul asupra oraşului lor.

CiteŞte şi: Cea mai înaltă biserică din lume, ameninţată de cei care urinează pe pereţii ei (VIDEO)

Printre nominalizaţii la acest premiu, care îi recompensează pe apărătorii drepturilor omului, se mai aflau un jurnalist al opoziţiei turce şi un lider al tătarilor din Crimeea.

În 2015, Premiul Saharov a fost obţinut de bloggerul saudit Raef Badaoui, întemniţat şi condamnat la flagelare în ţara sa pentru 'insultă' la adresa islamului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.