Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Presedintele Rep. Moldova refuză să dea curs unei invitații primite de la Moscova

Nicolae-Timofti-foto

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a anunţat că nu va participa la parada militară de la Moscova, de pe 9 mai, dedicată împlinirii a 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Preşedintele Timofti a refuzat să dea curs invitaţiei autorităţilor de la Moscova şi a decis să marcheze această zi la Chişinău, alături de veteranii moldoveni.

Decizia lui Nicolae Timofti vine în contextul în care mai mulţi lideri occidentali au refuzat să participe la parada de la Moscova, într-un context marcat de tensiuni între Federaţia Rusă şi Occident, din cauza crizei din Ucraina.

Amintim că preşedintele Nicolae Timofti a semnat în octombrie 2013, la Summitul CSI de la Minsk, alături de omologii săi prezenţi la reuniune, un şir de acte ce ţin de organizarea unor manifestaţii în anul 2015, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci, Nicolae Timofti a anunţat că Republica Moldova va executa propriile medalii consacrate acestei aniversări, de pe care vor lipsi secera şi ciocanul, din cauza conotaţiei politice pe care le au aceste însemne.

Nu este pentru prima dată când autorităţile de la Chişinău refuză să meargă la parada de la Moscova. În 2010, preşedintele interimar de atunci, Mihai Ghimpu, la fel, renunţase să meargă la parada din capitala Federaţiei Ruse. Totuşi, militarii moldoveni au defilat atunci în Piaţa Roşie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.